luni, ianuarie 26, 2026
AcasăSportPetrolul joacă sâmbătă seară la Voluntari. Cine transmite meciul

Petrolul joacă sâmbătă seară la Voluntari. Cine transmite meciul

Petrolul a depășit criza rezultatelor în care intrase în ultimele săptămâni, iar victoria obținută în fața Argeșului a readus echipa noastră în preajma locurilor de play-off, în momentul în care s-a trecut de jumătatea sezonului regular.

- Publicitate -

Astăzi, „lupii” merg la Voluntari, dornici să-și consolideze poziția și, în același timp, să-și ia și revanșa după eșecul din prima etapă a campionatului, atunci când ilfovenii câștigau, pe „Ilie Oană”, cu un penalti acordat în ultimele minute ale jocului.

Întâlnirea de pe stadionul „Anghel Iordănescu” va începe la ora 19.00 și va fi transmisă de DIGI 1, ORANGE și PRIMA SPORT.

Duelul din etapa inaugurală a returului a fost prefațat de antrenorul Nicolae Constantin și de către cel mai vechi jucător din lotul „galben-albaștrilor”, Alberto Olaru, cel care, în ultima partidă de campionat, și-a făcut debutul pe scena primului eșalon.

- Publicitate -

Citește și Antrenorul Petrolului a plâns în vestiar, după victoria cu FC Argeș [VIDEO]

„Va fi un meci important, ca toate celelalte, de altfel, în care vom întâlni o echipă bună a campionatului, dar care, din punctul meu de vedere, nu traversează o perioadă foarte bună și mi-aș dori să profităm de asta. Nu o să fie ușor, pentru că au în lot jucători cu mare experiență, au un antrenor, la fel, cu mare experiență, și, în concluzie, FC Voluntari este o formație care, dacă nu ești atent, te poate taxa atunci când nu te gândești! Dar, ne-am pregătit bine și sper să obținem un rezultat pozitiv”, a anticipat Nicolae Constantin confruntarea de sâmbătă seară.

Tehnicianul a dezvăluit și faptul că este obligat să facă cel puțin o modificare în „11”-le de start, față de ultima partidă, și că, deocamdată, nu se gândește la titularizarea lui Budescu.

„Cu siguranță nu va fi aceeași formulă de start, pentru că Vâlceanu este, după cum se știe, împrumutat de la Voluntari și nu poate juca în acest meci. Așezarea în teren, probabil, va fi aceeași, dar rămâne să vedem dacă vor interveni schimbări și la jucătorii din câmp. Legat de Budescu, mai mult ca sigur el nu va fi titular, pentru că, din punct de vedere fizic, încă nu este pregătit să ducă un meci de la un capăt la celălalt.

- Publicitate -

Se pregătește de săptămâni bune cu noi, se antrenează foarte bine, dar mai are nevoie de timp. Din punctul meu de vedere, și intrarea lui acum a fost un pic forțată și cu riscuri pe care ni le-am asumat atât noi, cât, în primul rând, el, pentru că o nouă accidentare ar fi greu de dus… Însă, este important faptul că el crește de la săptămână la săptămână și că, după meciurile acestea, se simte din ce în ce mai bine”, a precizat Nicolae Constantin.

La rândul său, Alberto Olaru, jucătorul care se află alături de Petrolul încă din 2016, de la începutul noului proiect, a vorbit atât despre meciul de sâmbătă, cât și despre debutul său în primul eșalon, consemnat în jocul de la începutul acestei săptămâni.

„E clar că nu o să avem un meci ușor la Voluntari, chiar dacă, în ultima etapă, ei au pierdut clar pe teren propriu, în fața Chindiei. Dar, am încredere în echipă și sunt sigur că vom obține un rezultat bun”, a spus Olaru.

- Publicitate -

„Am așteptat mult debutul în primul eșalon și m-am bucurat că am avut ocazia să joc pe prima scenă! Acum șase ani și jumătate, adică atunci când am început proiectul, era doar un vis să ajung cu Petrolul în prima ligă! Dar, am crescut alături de echipă și iată că visele devin realitate!”, a mai spus jucătorul în vârstă de 24 de ani.

Pentru partida de sâmbătă, pe lângă absența lui Vâlceanu, în tabăra ploieșteană mai există și indisponibilitatea lui Mirko Ivanovski, atacantul macedonean fiind, în continuare, accidentat. Conform organizatorilor întâlnirii, biletele vor costa 50 de lei!

Până acum, Petrolul și FC Voluntari s-au întâlnit de șase ori, două dintre confruntări încheindu-se la egalitate, în vreme ce celelalte patru au fost câștigate de către ilfoveni.

- Publicitate -
RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Roman satul de voi pe Mesajul viral al SRI de Crăciun
Florin Oprea pe RECOMAND Service Auto Serus
Iubitor de cultura pe Au murit cavalerii aceia tăcuți…
Nicolescu pe De meam urbe…
Nicolescu pe De meam urbe…
Cristina Cojocaru pe Unlock stand up
Irina pe Unlock stand up
Cristina Cojocaru pe Omul care se ruga să fie rău…
Un nemultumit care nu e de acord cu examenul psihologic cu spaga pe Sondaj observatorulph.ro: Din ce motive credeți că se produc frecvent accidente rutiere grave?
Gabriel(colaborator uber de 6 ani) pe Uber este acum în Ploiești – de ce să te bucuri?
Chiar nu mai gândiţi ? pe Cum ar fi, dacă…?
veorica docila pe Cum ar fi, dacă…?
Marian G. ( angajat al sistemului anti grindina) pe Cât de adevărat este mitul că rachetele antigrindină alungă ploaia?