Petrolul a pierdut acasă cu U Cluj, scor 0-2, în etapa #4 din play-out-ul Superligii. Pe o ploaie torențială la Ploiești, care a afectat calitatea jocului, U Cluj a început perfect, și după 16 minute avea 2-0 pe tabelă.
Chipciu a lovit primul (’10), din fața porții goale, după șutul lui Nistor respins de Vâlceanu. Mijlocașul lui U Cluj a marcat și el, 6 lungimi mai târziu, potrivit gsp.ro.
Mai întâi, el a pasat greșit pe o fază de contraatac a oaspeților. A urmărit faza, a primit din nou balonul recuperat de un coechipier, a driblat un adversar și a tras cu stângul de la 16 metri.
Robert Vâlceanu, portarul Petrolului, era poziționat pe direcția mingii, dar Papp a intervenit decisiv și a deviat-o în poartă.
U Cluj, prima victorie din istorie pe terenul Petrolului
Petrolul a dat primul semn de viață în minutul 29, prin Gicu Grozav. „Șeptarul” Petrolului a trimis un trasor în transversală, din 15 metri.
U Cluj a răspuns prin Tescan, care a fost blocat din postură de 1 la 1 la Vâlceanu. Tot Grozav a fost cel mai periculos jucător de la Petrolul și după pauză. La 5 minute de la reluarea jocului, a trimis un șut puternic din unghi, respins de Gorcea.
Chipciu a fost aproape de „dublă”, după un dribling pe exterior și șut la colțul lung, pe jos. A fost blocat de Vâlceanu, cu piciorul.