iSports Ploiești are bucuria de a anunța deschiderea unei noi secții în cadrul clubului! Ploiești Handbal este noul membru al familiei noastre!
Coordonatorul secției este Romeo Ștefan, cunoscut iubitorilor handbalului ca Țuțu, arbitru international din 2006. Are la activ peste 300 de meciuri internaționale, arbitrând la campionate europene și mondiale de tineret și seniori. În 2014, a condus finala mică a europeanului de seniori din Danemarca. În 2015 a arbitrat finala Cupei Mondiale a Cluburilor, iar un an mai târziu a fluierat finala Cupei EHF. Pe plan național, a arbitrat 8 finale ale Cupei României.
”Am ales să mă alătur familiei iSports Ploiești, pentru că vreau o nouă provocare! Sunt convins că alături de cele două fete, Corina Badea și Maria Ungureanu, antrenoarele clubului, o sa reușim lucruri frumoase atât pentru copii și părinți, cât și pentru handbalul ploieștean!”, spune Romeo Ștefan.
Cele două antrenoare sunt foste jucătoare de handbal și actuale arbitre în competițiile naționale. Corina Badea și Maria Ungureanu au participat și la organizarea celor mai importante turnee din România. ”Aștept de la ele seriozitate și creativitate!”, a declarat Țuțu.
Și, pentru că există viață și după coronavirus, dăm startul înscrierilor! Așteptăm la antrenamente, când situația socială o va permite, copii sub 10 ani, fete și băieți. Înscrierile se fac pe adresa http://handball.sportploiesti.ro/
Ploiești Handbal este cel mai tânăr membru al familiei iSports Ploiești, formată din Ploiești Basketball, Ploiești Dancers și Ploiești Cycling. Noua noastră secție se va bucura de toate cunoștințele acumulate în domeniile sportiv, financiar, costumer care și marketing.
Suntem și pe Facebook, la adresa https://www.facebook.com/PloiestiHandbal/
