Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind reglementarea statutului personalului sanitar care, în perioada stării de alertă sau a situaţiilor de risc epidemiologic şi biologic, determinate de pandemia de COVID-19, a fost încadrat pe perioadă determinată, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Personalul din unităţile sanitare cu paturi, serviciile de ambulanţă, direcţiile de sănătate publică, instituţiile de asistenţă socială, încadrat fără concurs pe perioadă determinată, pe posturi de execuţie, în perioada stării de alertă, poate ocupa pe durată nedeterminată acelaşi post în cadrul unităţii în care îşi desfăşoară activitatea, prin promovarea unui examen organizat anterior încetării contractului individual de muncă.
Prin derogare de la legislaţia actuală, Ministerul Sănătăţii şi unităţile aflate în subordinea şi/sau în coordonarea acestuia, Ministerul Afacerilor Interne şi unităţile şi instituţiile aflate în subordinea, în cadrul şi/sau în coordonarea acestuia, autorităţile administraţiei publice locale şi ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie, precum şi instituţiile publice de asistenţă socială, organizează examen, în vederea ocupării posturilor pe perioadă nedeterminată, pentru personalul care, în perioada stării de alertă sau a situaţiilor de risc epidemiologic şi biologic, a ocupat, fără concurs, posturi de execuţie pe perioadă determinată.
Personalul prevăzut de lege poate participa la examenul organizat în vederea încadrării în postul ocupat pe durată determinată din cadrul unităţii unde îşi desfăşoară activitatea.
De prevederile proiectului beneficiază şi medicii angajaţi în structurile nou-create în perioada stării de alertă, în scopul tratării bolnavilor de COVID-19, aceştia putându-se prezenta la examenul organizat de unităţile sanitare cu paturi în specialitatea în care sunt confirmaţi dacă unitatea cu care a încheiat contractul de muncă pe perioadă determinată nu are în structura sa o secţie din aceeaşi specialitate, după caz, la solicitarea unităţii spitaliceşti.
Prevederile legii nu se aplică pentru personalul care a ocupat funcţii de conducere.
Instituţiile şi autorităţile publice pot angaja personal fără concurs, în funcţie de nevoile determinate de prevenirea şi combaterea situaţiei care a generat starea de alertă şi exclusiv pentru activităţi legate de aceasta, pentru o durată determinată, ce nu poate depăşi 90 de zile de la data încetării stării de alertă.
La data încetării stării de risc epidemiologic şi biologic, personalul angajat în condiţiile prevăzute de proiectul de lege îşi continuă activitatea, cu acordul său, pentru o perioadă ce nu poate depăşi 90 de zile.
surse: Agerpres și Administrația Prezidențială
