joi, ianuarie 22, 2026
AcasăSănătateO persoană care se va vaccina anti-COVID va mai trebui să poarte...

O persoană care se va vaccina anti-COVID va mai trebui să poarte mască de protecție? Răspunsul coordonatorului campaniei de vaccinare în România

Coordonatorul campaniei de vaccinare în România, medicul militar Valeriu Gheorghiță, spune că măsurile de protecție – masca și distanța fizică – vor trebuie respectate chiar și după vaccinarea anti-COVID.

- Publicitate -

Întrebat, duminică seară, la Digi 24, dacă o persoană care se va vaccina împotriva COVID va mai trebui să poarte mască de protecție, medicul militar a spus că aceste măsuri trebuie respectate până la momentul imunizării colective.

„Categoric da. Până în momentul în care vom atinge un nivel de imunizare colectivă, nu trebuie să facem rabat de la respectarea măsurilor de prevenție. Însă la un moment dat aceste măsuri vor fi uşor, uşor retrase în momentul în care se va atinge pragul de imunizare colectivă. În același timp, dacă ne vom limita doar la prevenție, fără o strategie de vaccinare, nu vom putea pune punct acestei pandemii într-un viitor rezonabil”, a afirmat medicul.

Ce categorii de persoane nu vor fi vaccinate

- Publicitate -

Coordonatorul campaniei de vaccinare a mai spus că tinerii cu vârste sub 18 ani şi pacienții cu boli cronice grave şi în stadii terminale nu vor fi imunizaţi, întrucât nu există studii certe cu privire la aceste categorii de vârstă făcute de companiile care dezvoltă un vaccin anti-COVID, potrivit hotnews.ro.

„În momentul de faţă, o singură companie a inclus în studii persoane între 12 şi 18 ani, deci cu siguranţă sub 18 ani nu vom vorbi despre vaccinare, cel puţin în perioada următoare, şi de asemenea tot în studiile clinice nu au fost incluse persoane care aveau boli cronice care erau decompensate în ceea ce priveşte terapia. Deci pacienţii care au fost instabili, mă refer la un pacient cu un cancer în fază avansată (…). Aceste categorii nu au fost incluse în studiile clinice pentru că, în primul rând, s-a dorit includerea categoriilor de persoane care nu aveau boli cronice pe mai multe categorii de vârstă, la care s-au adăugat ulterior, având în spate un profil de siguranţă deja orientat, s-au adăugat şi categorii de persoane care au boli cronice”, a adăugat Valeriu Gheorghiţă.

„În cel mai fericit caz”, primele doze de vaccin anti-COVID vor ajunge în România spre sfârşitul lunii decembrie, potrivit medicului.

- Publicitate -
Ștefan Vlăsceanu
Ștefan Vlăsceanuhttps://www.observatorulph.ro/
Ștefan Vlăsceanu a fost interesat de presa scrisă încă din perioada liceului, când a intrat pentru prima dată pe ușa redacției ziarului Monitorul de Prahova. Este cel mai tânăr jurnalist din echipa Observatorul Prahovean, în prezent fiind redactor șef. Publică și documentează lunar zeci de articole și subiecte din domenii precum eveniment, social și investigații. În paralel administrează ziarul Observatorul de Brașov. Este absolventul facultății de Sociologie și Comunicare din Brașov, promoția 2013 și câștigător al Galei Tineretului Prahovean 2023 – cel mai activ tânăr jurnalist prahovean.
RELATED ARTICLES

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Most Popular

Recent Comments

Roman satul de voi pe Mesajul viral al SRI de Crăciun
Florin Oprea pe RECOMAND Service Auto Serus
Iubitor de cultura pe Au murit cavalerii aceia tăcuți…
Nicolescu pe De meam urbe…
Nicolescu pe De meam urbe…
Cristina Cojocaru pe Unlock stand up
Irina pe Unlock stand up
Cristina Cojocaru pe Omul care se ruga să fie rău…
Un nemultumit care nu e de acord cu examenul psihologic cu spaga pe Sondaj observatorulph.ro: Din ce motive credeți că se produc frecvent accidente rutiere grave?
Gabriel(colaborator uber de 6 ani) pe Uber este acum în Ploiești – de ce să te bucuri?
Chiar nu mai gândiţi ? pe Cum ar fi, dacă…?
veorica docila pe Cum ar fi, dacă…?
Marian G. ( angajat al sistemului anti grindina) pe Cât de adevărat este mitul că rachetele antigrindină alungă ploaia?