De ani de zile sărbătoarea Învierii Domnului, Paștele adică, este din ce în ce mai „contorizat” în ceea ce privește dusul la biserică, postul sau ritualurile din zilele premergătoare nopții de Înviere: Evanghelii, trecut pe sub masă și, mai ales, pregătirile pentru masa de Paște.
Cred că sunt ani de zile de când nu am mai auzit pe cineva (mai ales femeie) că se bucură că vine Paștele. Pentru majoritatea înseamnă muncă, muncă și iar muncă: cozonaci, pască, feluri de mâncare, friptură de miel, drob, etc. Cu cine vorbesc îmi spune același lucru: „Sunt obosită!”. Și încă nici nu s-a terminat ziua de sâmbătă…
Puține au însă curajul să recunoască în fața apropiaților că nu mai au chef, că nu mai vor să facă nimic, că nu mai vor să se pregătească, că nu mai vor să pună mese, că vor doar să stea câteva zile liniștite, unele mai multe, altele mai puține, după cum le e norocul. Asta înseamnă bugetarele să se bucure de 4 zile libere, angajatele la privat de vreo 1-2. Dar ăsta e un alt subiect…
Până de curând, însemnând 3-4 ani, mai ales de Paște, mă dădeam și eu peste cap să fac de toate și ajungeam ca, în ziua de duminică, să fiu ruptă. Și, cum se făcea dimineață, trebuia să o luăm la picior sau la roata de la mașină, în vizită la rude. Ajungeam seara și mai ruptă acasă. Asta duminică. Iar luni… ce să vezi… zi de lucru că așa e la privat… Și atunci unde mai este bucuria sărbătorilor?
Citește și: Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Superstiții înainte de Paște
Așa că, de câțiva ani, așa cum spuneam, nu mai fac nimic special în afară de vopsit ouă. Anul acesta chiar stau acasă în duminica de Paște, așa că am timp să mă bucur de liniște pentru că, de luni… la muncă!
Când am început să spun anul acesta că nu fac nimic de Paște, că nu merg în nicio vizită, că nu fac drob și nici nu cumpăr miel și alte cele, am primit de la mulți, niște priviri nu tocmai prietenoase. Unii, mai tupeiști, m-au întrebat direct: „Cum adică nu faci nimic? De ce?”. Uite-așa, simplu, pentru că vreau și eu să mă bucur de sărbătoarea Învierii și, deși pentru unii poate părea dubios, eu nu mă pot bucura prin muncă și oboseală. Așa că… vreau să mă bucur!
M-am simțit acum exact cum m-am simțit acum câțiva ani când am fost privită dezaprobator și mi-am auzit reproșuri că: nu țin post, nu mă spovedesc, nu mă duc la biserică, nu trec pe sub masă și nu îmi plac popii. M-am simțit și mi-a trecut. Așa o să-mi treacă și acum.
Nu mă duc în pelerinaj la rude de Paște, nu fac mâncare altfel decât de obicei, doar am vopsit ouă de dragul bucuriei copiilor. Am cumpărat cozonac și pască, am cumpărat puțin drob și… gata munca de Paște pentru mine. Abia aștept duminica de Paște, dimineața, să ciocnim ouă, să mâncăm cu cozonac și să vedem ce ne-a adus Iepurașul. Și apoi știți ce? O să stăm toată ziua și o să ne odihnim, o să ieșim la plimbare dacă ne permite vremea sau, dacă nu, o să stăm în casă să ne jucăm „Nu te supăra, frate” sau „Păcălici”. De ce? Pentru că luni este o nouă zi de muncă!
Citește și: Programul de Paște al marilor lanțuri de magazine din Ploiești
Cred că Domnul apreciază mai mult oamenii sinceri care fac fapte bune decât pe cei care trec pe sub mese și se prosternează, iar când ies din biserică încep bârfa încă de pe treptele acesteia.
Cred că Domnului i-ar plăcea mai mult să așteptăm ziua Învierii Lui cu bucurie decât cu „Abia aștept să treacă Paștele că nu mai pot!”
Cred că Domnul apreciază mai mult oamenii care fac fapte bune și nu țin post decât pe cei care țin postul și, în timpul acestuia, nu prididesc cu bârfa și ocara și sunt mai preocupați de ce face sau nu face „vecinul” decât de ograda proprie.
Cred că, de Paște, Domnului i-ar plăcea să vadă mai multă bucurie și bunătate, decât oboseală și pregătiri. Cred că i-ar plăcea mai mult să fim buni cu cei de lângă noi și mai puțin nervoși că nu iese friptura sau cozonacul sau că s-a scumpit kilogramul de miel.
Anul acesta, de Paște promit că o să mă bucur! Și cred că despre asta ar trebui să fie Paștele la toți!
Paște fericit! Al meu o să fie! Promit! 😉
