La finele săptămânii trecute, am văzut de două ori filmulețele necenzurate cu elevii din Brebu, sat Pietriceaua, care batjocoresc o profesoară, simulând acte sexuale cu ea și făcând și alte gesturi umilitoare. Sunt câteva elemente despre care merită să discutăm.
Prima oară am crezut că ceea ce văd nu e adevărat, mai ales că prostia nu încetează să ne uimească zi de zi, de când platformele de socializare au oferit șansa oricui să-și etaleze ”calitățile”, claxonând insistent ca să vadă și restul lumii că prostia este nemărginită.
Am sperat să fie ceva trucat, deși nu vă cum un adult zdravăn la cap ar accepta așa ceva, doar ca să iasă un filmuleț cu potențial de viralizare. Măcar de ar fi fost trucat, dar nu era…
Citește AICI știrea inițială
L-am revăzut a doua oară, de această dată mult mai atent la detalii. Cu tot respectul pentru un cadru didactic, mai ales pentru unul cu 20 de ani vechime la catedră, dar doamna nu mi s-a părut deloc în regulă. Cum să zâmbești? Este fix reacția care îi încurajează. Când a ajuns să plângă era deja prea târziu, pentru că situația degenerase.
În mod normal, oricărui profesor i s-ar fi întâmplat ce i s-a întâmplat doamnei de engleză, dacă nu putea controla situația, ar fi trebuit să iasă urgent din clasă, să sesizeze conducerea școlii și poliția, fără cea mai mică ezitare. Ar fi trebuit chemați de urgență părinții și gestionată situația pentru fiecare caz în parte.
Dar, din spusele celor de la Inspectoratul Școlar Prahova, din discuțiile cu cadrele didactice de la școala din Pietriceaua, ar fi reieșit că profesoarei care a fost umilită atât de grav nu i s-a părut nimic în neregulă. Citește AICI detalii despre prima reacție a profesoarei. Dacă într-adevăr aceasta a fost reacția, atunci nu m-am înșelat când am afirmat că respectiva profesoară este în neregulă și este absolut necesară o evaluare complexă a sa.
Niște mucoși…
Cândva, toți am trecut prin această etapă a vieții. Spun niște ”mucoși”, pentru că asta am fost toți. Altfel spus, undeva pe la începutul vieții, cu mai multă sau mai puțină educație, dar în niciun caz nu ca cei din imaginile de la Pietriceaua.
Poate că aveam și noi colegi care ar fi putut face ce ați văzut în imagini, dar nu-mi amintesc de vreun cadru didactic care să fi permis așa ceva.
Existau reguli, dar mai presus de toate exista respect
Unii se impuneau natural, având reale calități de dascăli. Impuneau respect prin atitudine, prin limbaj, prin profesionalism. Alții, ceva mai toleranți, dar în niciun caz fără reacție în cazuri mult mai puțin grave față de ceea ce cu toții am văzut în imagini.
Existau și profesori care induceau o oarecare stare de teamă, cât să țină sub control copiii ”cu mai multă energie” sau cu mai puțină educație.
Îți mai luai o ștearsă după ceafă, o riglă peste palmă sau alte metode mai mult sau mai puțin dureroase. Nu sunt de acord cu niciuna dintre ele, atât timp cât presupun violență și umilirea copilului. Știm foarte bine că educația se poate face și fără bâtă, deși sunt încă mulți adepți ai ”bătăii rupte din Rai”.
Unde greșește sistemul?
”România educată” nu se face cu proiecte fără finalitate, pe care să nu aibă cine să le pună în practică. Se face cu dascăli, cu oameni foarte bine plătiți, care să fie astfel atrași să intre în sistemul de educație. Citeam zilele trecute despre țările care își plătesc cel mai bine profesorii și țările care îi plătesc cel mai prost.
Iată-le pe cele care remunerează cel mai bine dascălii?
- Luxemburg: 69.076 de euro/ an;
- Elveția: 66,972 de euro/ an;
- Germania: 54,129 de euro/ an;
- Danemarca: 47,980 de euro/ an;
- Islanda: 45,468 de euro/ an;
- Norvegia: 40,479 de euro/ an;
- Austria: 39,172 de euro/ an;
- Olanda: 38,413 de euro/ an;
- Irlanda: 37,692 de euro/ an;
- Suedia: 37,510 de euro/ an.
La polul opus…
- Albania: 4.233 de euro/ an;
- Bosnia şi Herţegovina: 6.120 de euro/ an;
- Serbia: 6.646 de euro/ an;
- Macedonia de Nord: 7.291 de euro/ an;
- Bulgaria: 7.731 de euro/ an;
- Polonia: 7.908 de euro/ an;
- România: 8.027 de euro/ an;
- Ungaria: 8.063 de euro/ an;
- Turcia: 8.330 de euro/ an;
- Slovacia: 8.862 de euro/ an.
Comparați cu nivelul de infracționalitate. Clasamentele arată invers.
Cum să fie atrași în sistem oameni de valoare, cu un nivel ridicat de competență, nu doar în sfera materiei pe care o predau, ci și în pedagogie, dacă salariile sunt jenante? Încă mai sunt dascăli cu vocație în sistem, dar sunt pe cale de dispariție. Încă mai vin oameni de calitate în sistem, dar sunt prea puțini. În rest, educația pare să fie domeniul în care vin câte unii care nu au un loc de muncă și trebuie cumva să-și câștige pâinea, măcar pentru o perioadă. Este nedrept față de dascălii cu vocație din sistem.
Citisem comentarii ale oamenilor despre cum arată situația în realitate. ”Habar nu aveți ce înseamnă teama! Profesorilor le e frică să reacționeze. Se tem de unii elevi, se tem de familiile lor, de reacția societății.” Întelegeți ideea… se tem. Păi, dacă se tem, atunci nu sunt făcuți pentru asta. Scuze găsim mereu, dar scuzele nu țin loc de soluții.
Școlile nu ar mai trebui conduse de politruci
Sunt și unități unde sunt directori de calitate, dar sunt foarte multe școli din sistemul public unde pritenia de la partid face legea. Ce treabă o avea educația cu politica?… Rezultatele se văd. Interacțiuni slabe în colectiv, nepăsare față de ce pățesc cadrele dicatice în comunități cu probleme, lipsă de comunicare cu poliția, cu oricare altă autoritate.
”Să nu cumva să apară în presă, că ne facem școala de râs!” Am auzit des asta, primind tot felul de sesizări de la școlile din Prahova. Asta e problema lor… să nu se facă de râs, să astupe mizeria precum pisica. Dacă nu se află, nu există, iar dacă există se rezolvă de la sine. Nu este evident nu doar că se va repeta, dar se va și amplifica?
Reacțiile oamenilor
Uimire, revoltă, frustrare… cunoașteți ce urmează, după ce ajung astfel de imagini în spațiul public. Este de înțeles aproape fiecare reacție, mai puțin cele care văd o soluție în păruiala din piața publică. Am văzut că cei mai mulți cer exmatricularea. Așa… și? Ce facem mai departe?
Exmatricularea înseamnă să ajungă pe străzi. Ce credeți că se va întâmpla mai departe? Fără un minim efort de a-i da o șansă unui copil ”rătăcit”, în cel mai scurt timp se va apuca de toate prostiile. Ce altceva să facă? Cum să își câștige existența fără o școală terminată, fără să știe să facă ceva? Mai mult, va căuta cumva să se răzbune pe sistemul care s-a debarasat de el, fără să încerce să îl ajute. E doar un copil, unul rău, dar e un copil.
Pe vremuri existau școli de coreție. Doar când auzeai despre așa ceva și instant îți înfrânai orice pornire anapoda. Era și rușinos, era și de speriat. Acea doză de teamă nevenită din violență fizică, dar care te punea la respect, te făcea să te gândești de două ori înainte de a face prostii.
Societatea are pretenția că a evoluat, că poate să ofere soluții, că tehnologia te ajută să controlezi mai bine sistemul. Realitatea demonstrează că este exact pe dos și că sistemul a devenit mai ignorant față de etapele de formare, de unde și consecințele.
E ușor să acuzi elevii, dar nu rezolvi nimic! Problema gravă vine din sistemul care ar trebui să îi educe și să îi țină sub control. Și da… e nevoie de control. Libertatea prost înțeleasă generează ceea ce ați văzut în acest episod. Eliminarea lor din sistem generează o altă problemă în societate, una mult mai gravă. Iar simpla scădere a notei la purtare și chiar repetenția sunt doar paliative, etape în care societatea s-a spălat pe mâini, ca și când ar fi rezolvat problema. Vi se pare rezolvată?
