O profesoară din București a fost înjunghiată în gât de un elev de-a X-a. În urma cu ceva ani, o altă profesoară, din Ploiești a fost la un pas de moarte după ce a primit un cuțit în burtă de la un fost elev. Recent, într-un sat din Prahova, o titulară cu 22 de ani vechime în învățământ, este batjocorită la modul cel mai grotesc de niște elevi de 13 ani. Profesoara râde, ceea ce e șocant, în timp ce elevii o tratează ca pe o jucărie sexuală. Ba unul chiar îi suflă în față fumul de la o țigară electronică și încearcă, la un moment dat, să îi dea un picior în gură. Cazul, cazurile au intrat în atenția ministrului. Un ministru cu o așa lentoare în gândire, viteză de reacție și discurs, cum rar mi-a fost dat să văd. „Voi face tot ce ține de mine să prevenim astfel de fapte”, spune ministra. Numai că faptele s-au întâmplat. Iar Măria Sa, elevul, depresiv, ori lipsit de orice nuanță de educație, nu mai poate fi exmatriculat. Indiferent de gravitatea faptelor sale.
În doar două săptămâni, două eveniment absolut halucinante, au șocat întreaga țară
O profesoară de japoneză a fost înjunghiată în gât de către un elev care nu avea chef să dea un test, iar o alta, de la o școală din Pietriceaua, Prahova, a devenit ciuca bătăii de joc a unor copii de 13 ani.
Citește și: https://www.observatorulph.ro/eveniment/2681885-profesoara-batjocorita-de-elevi-la-o-scoala-din-comuna-brebu-cativa-baieti-simuleaza-acte-sexuale-cu-dascalul
Respectivul dascăl, culmea, titular, cu toate gradele didactice luate și o vechime de 22 de ani în învățământ, râde când doi derbedei simulează acte sexuale cu ea, îi ridică fusta, îi fac semne obscene, îi suflă în nas fumul de la o țigară electronică sau, la un moment dat, încearcă să îi dea un picior în gură.
Nimeni nu înțelege reacția profesoarei. Se fac anchete peste anchete, elevii aceia, trei la număr, au dosar penal pentru ultraj. Celălalt, din capitală, pentru tentativă de omor calificat, port sau folosire fără drept de obiecte periculoase și tulburare a ordinii și liniștii publice. Toți vor răspunde în fața legii, asta e clar.
În spațiul public, cel puțin cu referire la profesoara supusă la niște grozăvii inacceptabile, în școala din Pietriceaua, se dă vina pe părinți care nu au știut să își educe odraslele, pe conducerea școlii care a închis ochii, pe dascăl care a reacționat absolut aberant, dar și pe minister care doar iese în față cu declarații sforăitoare, când răul a fost deja făcut.
Se pune întrebarea de ce am ajuns, azi, să dăm de pământ cu autoritatea celui de la catedră
Părinții se revoltă când odrasla le este certată. Unii cred că au doar drepturi, nu și obligații. În spiritul acestei gândiri le funcționează și copiii. Aceia care nu mai știu ce e acela respect sau cum se manifestă decența. Aceia care văd cum profesorii ies în stradă și cer salarii decente. (un debutant care intră în învățământ câștigă 2400 de lei net). Care știu că sunt intangibili și nu mai pot fi exmatriculați întrucât dreptul la educație este de ordin constituțional. Cel puțin așa se arată în proiectul de lege varianta Deca.
Libertatea prost înțeleasă a transformat profesorul într-o marionetă a unui sistem.
Unul care nu a reușit să găsească un echilibru, cel puțin la capitolul respect profesor-elev și invers.
În cazul celor trei adolescenți de la școala din Pietriceaua, aceștia vor rămâne repetenți. Nu știu cât de mult îi va afecta această măsură, date fiind lacunele grave de educație, implicit responsabilitate. Niște copii, clar, cu un comportament deviant și care nu sunt sigură că înțeleg nici acum gravitatea faptelor lor. Poate doar dacă au primit corecții fizice din partea aparținătorilor, măcar pe motiv că „ au fost făcuți de râs și îi știe o țară întreagă”.
Educația „cu biciul” nu e, nici pe departe, soluția. Dar nici îngrădirea drepturilor profesorilor, doar pentru a nu demoraliza sau băga în depresie copilul aflat în formare. Se ajunge, iată, la situații de acest gen. Când elevul se crede „stăpân pe tarla”, iar profesorul nu are curaj să facă nimic pentru că legislația nu e de partea lui.
Exmatricularea din învățământul obligatoriu e interzisă
Revenind la exmatriculare. Evident, după cele două incidente recente, opinia publică, consternată, a cerut exmatricularea acelor elevi și școlarizarea lor în centre de corecție. Exmatricularea din învățământul obligatoriu e interzisă, însă, în proiectul legii Deca, varianta care a fost prezentată în ședința de Guvern din 9 martie. „Dreptul la educație e de ordin constituțional. Prin urmare, măsura exmatriculării va fi posibilă numai pentru învățământul postliceal, care nu are caracter obligatoriu”, spune Ministerul Educației.
Profesorul tace și încearcă să ignore, de multe ori. Doar pentru a nu mai face „valuri”. Unii par resemnați, alții se revoltă în sinea lor sau în discuții pe holul școlii, iar alții…râd, cum e cazul profesoarei cu 22 de ani vechime în învățământ, de la Pietriceaua, Prahova. O profesoară care șochează prin lipsa de atitudine la vorbe de genul „ dă-i iepurește, mă”, „vreau să văd dacă vi se ia rujul de pe buze”, sau „dă-i cu bale, mă”. Și care râde când în față i se suflă fumul de țigară, i se ridică fusta și care primește un șut la câțiva centimetri de față.
Citește și: https://www.observatorulph.ro/eveniment/2681889-suntem-socati-elevii-vor-fi-lasati-repetenti-reactia-inspectorului-general-scolar-in-cazul-profesoarei-batjocorita-de-elevi-la-scoala-din-pietriceaua
Știu din surse sigure că, de la an la an, vom avea din ce în ce mai puțini profesori bine pregătiți. Aici, în Prahova. Nu mai există motivare. Rămân la catedră profesorii pensionari sau necalificații, care, în lipsă de alternative, aleg învățământul. Asta nu poate duce, pe termen lung decât la mediocritate. La catedră, dar și în bancă.
Revenind la atitudinea profesoarei din Pietriceaua. Aici vorbim despre un cadrul didactic titular, cu peste 20 de ani petrecuți al catedră. Reacția acesteia ridică mari semne de întrebare oricărui om zdravăn la cap. Cum ai trecut tu, dascăl care te comporți așa, de medicina muncii, care include și testarea psihologică?
Ți-o fi fost teamă, poate nu ai avut puterea de a replica, poate chiar ți s-a părut amuzant, ceea ce e extrem de grav, deși mă îndoiesc. Ideea e că nu poți fi model. Și nici autoritate în fața unei clase. Asta într-un sistem care, oricum, îți limitează posibilitățile de a face ceva. Fiindcă Deca vrea ca unor astfel de specimene de elevi să le asigure dreptul la învățământ obligatoriu. Acum au 13 ani, nu vreau să mă gândesc cum vor fi peste 10.
Câte drepturi are Edi de la Pietriceaua, sau, tot Edi, cel care ș-a înjunghiat profesoara de japoneză, în lipsa unor obligații?
Rămâne încă o dată aceeași întrebare retorică: cine și ce învață din încă niște experiențe absolut jalnice ce caracterizează învățământul actual? Câte drepturi are Edi de la Pietriceaua, sau, tot Edi, cel care ș-a înjunghiat profesoara de japoneză, în lipsa unor obligații? Și, oare, de câți Edi mai e nevoie pentru a pune lucrurile într-un firesc educațional, așa cum merită inclusiv acei copii buni pe care îi avem și de care nu trebuie să uităm la fiecare lopată cu noroi pe care o mai primim în ochi.