Cum arată în realitate Mic Dejun Mare de la McDonald’s și din ce E (uri) făcut

Data:

Sâmbătă dimineață, înainte de a pleca la o conferință la București (profit să mă dau mare 🙂 ), mi s-a făcut o foame de parcă urma să particip la Survivor. Cum la ora 8,30 singurul loc din centrul Ploieștiului unde puteam mânca și să beau o cafea era McDonald’s, mi-am încercat norocul.

- Publicitate -

Am intrat în acel local după mulți ani și m-am lăsat cuprins de nostalgia adolescenței în care chiuleam de la pregătire ca să fac rost de bani pentru un meniu cu cola mare și o înghețată la McDonald’s. Cei ”bătrâni” ca mine își aduc aminte, cu siguranță, de cât de ”cool” era să ajungi acolo în anii 90.

M-am trezit brusc din reverie în fața unor ecrane unde trebuia să-mi aleg mâncarea. Profitând de faptul că eram singurul client, am zăbovit preț de câteva minute, răsfoind digital meniul. Am ales, cel puțin așa am crezut, cea mai ”sănătoasă” variantă de fast-food: Mic Dejun Mare cu ouă bio, atras și de această imagine:

mic dejun

Citez din descrierea acestui meniu postată și pe site-ul ”mecului”: o omletă ușoară și pufoasă, o felie de carne de porc, o chiflă English Muffin caramelizată și un HashBrown.

- Publicitate -

M-am pregătit ca un lord de un mic dejun englezesc în cele trei minute cât a durat până mi-a fost livrată comanda, fiind încercat și de un sentiment de vinovăție pentru bomba calorică pe care urma să o savurez.

Prieteni, când am deschis caserola aia din carton reciclat și am văzut cum arată în realitate ”Mic Dejun Mare cu ouă bio” m-a pufnit râsul mai ceva ca la un stand up cu Micutzu, Pârcălab și Bordea în formă de zile mari.

mic dejun

Să le luăm pe rând: ”Chifla English Muffin caramelizată” era o tentativă de produs de panificație arsă bine, probabil ”bucătarul” a avut o noaptea grea. ”Felia de carne de porc” era o tocătură cu o consistență ciudată. Iar ”HashBrown” era o combinație de cartof mărunțit cu mălai din care se scurgea o groază de ulei. Cât despre omletă, aș fi preferat să gust din mâncarea bebelușilor care mi se pare cea mai ciudată și neatractivă pentru specia noastră.

- Publicitate -

Totuși, pentru că îmi era foarte foame, m-am ”riscat” și am testat ”Mic Dejun Mare cu ouă bio”, însă am abandonat misiunea în scurt timp. Brusc, alternativa unui sandviș de la benzinărie mi-a părut muuult mai bună.

Accesând www.mcdonalds.ro am avut și explicația eșecului culinar. Ia citiți și voi ingredientele preparatelor care fac parte din meniul ”Mic Dejun Mare cu ouă bio”:

OU omletă (din ou proaspăt),

- Publicitate -

Chiflă McMuffin(produs decongelat) [Făină de GRÂU, apă, griș din porumb, drojdie, dextroză, sare, GLUTEN DE GRÂU, emulsifianți (E471,E472e), acidifiant(E330), făină integrală de GRÂU, agent de tratare a făinii (E300), făină integrală de SECARĂ],

Carne Sausage (tocată și congelată) [porc(94%), apă, sare, sirop de glucoză, plante uscate, dextroză, condimente, piper, ulei vegetal, arome, antioxidanți: acid ascorbic, acizi: acid citric],

Hashbrown [Cartofi,amestec ulei vegetal nehidrogenat (floarea soarelui, rapiță, rapiță oleic ridicat, floarea soarelui oleic ridicat), sare, făină de porumb, cartofi deshidratați, dextroză, stabilizator: disodic difosfat, aromă naturală], Grăsime lichidă cu UNT topit și uleiuri vegetale [ulei de floarea soarelui (77%), ulei de UNT (21%), ulei de rapiță total hidrogenat (1%), emulsificatori: (E471, lecitină floarea soarelui), PRAF DE ZER, antioxidanți: (E304,E307), aromă de UNT], la alegere un produs dintre: Unt/Gem/Miere.

- Publicitate -

Provocarea Observatorul Prahovean

Sondaj Observatorul Prahovean

Distribuie articolul:

Cele mai citite

Abonează-te la newsletter

Exclusiv

Un medic de la DSP Prahova încasează un spor de 5.548 de lei/lună

Observatorulph.ro publică astăzi situația salariilor de la Direcția de...

Imagini impresionante cu structura subterană a blocului Bucegi12, din centrul Ploieștiului

Vă prezentăm imagini spectaculoase surprinse în parcarea subterană și...

Tarifele la polițele RCA au început să scadă. Cât a plătit un proprietar de Dacia

Odată cu plafonarea tarifelor la RCA, polițele auto obligatorii...

Știri noi

Ziua Forțelor Terestre, la Ploiești. Film documentar, tabără de cercetași și expoziție de tehnică și armament

Ziua Forțelor Terestre va fi sărbătorită și la Ploiești....

18 bebeluși au fost părăsiți în maternitățile din Prahova în primele două luni ale lui 2023

18 bebeluși au fost părăsiți în maternitățile din Prahova...

Primarul orașului Breaza, în direct, pe Dada Tv și Observatorul Prahovean

Primarul localității Breaza, Bogdan Novac, este miercuri seară, în...

Informații utile

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Scandalul comisionului BCR s-a terminat prost pentru primarul Volosevici – Observatorul Prahovean LIVE

Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu discută în...

Criză de medici specialiști la SJU Ploiești – De ce nu s-a prezentat nimeni la concurs – Observatorul Prahovean LIVE

Claudiu Vasilescu îl are invitat în emisiunea Observatorul Prahovean...

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

18 bebeluși au fost părăsiți în maternitățile din Prahova în primele două luni ale lui 2023

18 bebeluși au fost părăsiți în maternitățile din Prahova...