Valul de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat va persista și vineri, când mercurul în termometre va urca până la valori de 37 de grade Celsius. După zilele cu temperaturi ridicate, începând de vineri noapte, inclusiv sâmbătă, vor reveni ploile în majoritatea zonelor din județ.
Vremea caniculară se menține și astăzi în Prahova, unde mercurul în termometre va urca până la 37 grade Celsius și se va menține disconfortul termic.
Astfel, potrivit ANM, disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
„Instabilitatea atmosferică va fi accentuată și în extindere începând din seara zilei de vineri și va cuprinde majoritatea regiunilor”, a anunțat ANM. Ploile își vor face simțită prezența inclusiv sâmbătă, 25 iunie, însă temperaturile rămân ridicate.
