Meteorologii au emis, duminică, o nouă atenționare de ploi torențiale, vijelii și grindină, avertizare valabilă în mai multe județe, inclusiv în Prahova.
Atenționarea de cod portocaliu intră în vigoare duminică, 14 iunie, la ora 13.00, și este valabilă până luni, 15 iunie, ora 03.00.
Astfel, potrivit ANM, „în după-amiaza zilei de duminică (14 iunie) și în prima parte a nopții de duminică spre luni (14/15 iunie), în Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, Moldova și local în Muntenia, Dobrogea și Oltenia vor fi perioade cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50…80 l/mp”.
Potrivit meteorologilor, „vor fi căderi de grindină de medii și mari dimensiuni, vijelii, intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 70…80 km/h) și frecvente descărcări electrice”.
