Petrolistul Kaproni Boldeşti / Negoiţescu este ferm / „Îl vrem pe Paraschiv”

Data:

În dorinţa de a consolida un compartiment al atacanţilor care nu cuprinde foarte  multe nume, conducerea Petrolistului Kaproni Boldeşti a găsit o soluţie viabilă. Revenit acasă, la Ploieşti, după o experienţă de câţiva ani avută în Italia, un fost junior de mare perspectivă al Petrolului Ploieşti, Ovidiu Paraschiv, a decis să se alăture lotului antrenat de Dragoş Mihalache.

De mai bine de trei săptămâni, puternicul vârf de atac se antrenează la Boldeşti şi aşteaptă clipa în care va debuta oficial, la Kaproni. „Paraschiv este un jucător care ne interesează. De fapt, eu am dorit să îl iau chiar înainte de a pleca în Italia. El se pregăteşte de ceva vreme alături de ceilalţi jucători ai noştri dar momentan nu l-am legitimat. El are o situaţie contractuală mai complicată, fiind jucătorul Petrolului dar activând ultima oară la o grupare din Italia. Noi am făcut un demers către FRF, am cerut cartea verde şi aşteptăm acest document. Vom vedea în scurt timp căile la care recurgem pentru a-l legitima pe acesta ţinând cont de faptul că trebuie să vedem exact şi situaţia lui cu Petrolul. Important este că Dragoş Mihalache îl place pe jucător şi în aceste condiţii vrem să îl transferăm.” ne-a declarat patronul lui Kaproni, George Negoiţescu. Ovidiu Paraschiv a mai evoluat, acum câţiva ani, la Boldeşti, la Petrolul II, echipa secundă a „găzarilor” la acea vreme, dar a trecut şi pe alte cluburi prahovene de liga a treia, Tricolorul Breaza şi Conpet.

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Provocarea Observatorul Prahovean

Sondaj Observatorul Prahovean

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Distribuie articolul:

Cele mai citite

Abonează-te la newsletter

Exclusiv

Un medic de la DSP Prahova încasează un spor de 5.548 de lei/lună

Observatorulph.ro publică astăzi situația salariilor de la Direcția de...

Imagini impresionante cu structura subterană a blocului Bucegi12, din centrul Ploieștiului

Vă prezentăm imagini spectaculoase surprinse în parcarea subterană și...

Tarifele la polițele RCA au început să scadă. Cât a plătit un proprietar de Dacia

Odată cu plafonarea tarifelor la RCA, polițele auto obligatorii...

Știri noi

Ziua Forțelor Terestre, la Ploiești. Film documentar, tabără de cercetași și expoziție de tehnică și armament

Ziua Forțelor Terestre va fi sărbătorită și la Ploiești....

18 bebeluși au fost părăsiți în maternitățile din Prahova în primele două luni ale lui 2023

18 bebeluși au fost părăsiți în maternitățile din Prahova...

Primarul orașului Breaza, în direct, pe Dada Tv și Observatorul Prahovean

Primarul localității Breaza, Bogdan Novac, este miercuri seară, în...

Informații utile

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Scandalul comisionului BCR s-a terminat prost pentru primarul Volosevici – Observatorul Prahovean LIVE

Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu discută în...

Criză de medici specialiști la SJU Ploiești – De ce nu s-a prezentat nimeni la concurs – Observatorul Prahovean LIVE

Claudiu Vasilescu îl are invitat în emisiunea Observatorul Prahovean...

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

18 bebeluși au fost părăsiți în maternitățile din Prahova în primele două luni ale lui 2023

18 bebeluși au fost părăsiți în maternitățile din Prahova...