Cu aerul proaspăt inhalat după succesul precedent obţinut la Clinceni, „chimiştii” nu puteau pierde prilejul de a-şi adăuga în clasament alte trei puncte importante. Jocul cu Royal Ghimbav, cea mai vizată echipă să părăsească, la vară, scena ligii a treia, nu a oferit un spectacol deosebit, miza punctelor fiind mai presus de orice.
Poate tocmai de aceea trupa lui Ion Cojocaru a găsit greu drumul spre poarta adversă deşi jocul a fost, în general, la discreţia lui Nica şi compania. C. VLAD, un atacant renăscut parcă sub comanda lui „Coco” şi veteranul IRIMESCU, cu o execuţie cu care mijlocaşul smulgea aplauze, pe vremuri, pe stadioanele primei ligi, au pus la adăpost succesul gazdelor. Chiar fără Liviu Nicolae, trimis la cabine prematur de centralul Boharu, oaspeţii au animat puţin finalul de joc după golul lui Stan. Nu a fost suficient, însă, pentru braşoveni să schimbe destinul unui meci care a confirmat că trupa de lângă combinat a fost resuscitată la timp din moartea clinică în care se afla.
Chimia Brazi- Royal Braşov 2-1(1-0)
Stadion: Chimia. Spectatori: 200. Marcatori: C. Vlad (26), Irimescu (67) / Andrei (89)
Chimia: Vasici 6- Docea 6, Ianculescu 6, S. Ciobanu 6, L. Radu 5.5 (85 R. Catană)- Nicoliţă 6, Butufei 6, Irimescu 6.5 (78 M. Dan), Murar 6.5 (69 Tătaru 6) – C. Vlad 6.5, Nica (cpt) 6 (80 Alexandru). Antrenor: Ion Cojocaru
Royal:Pintea 6- Andrei 6, Tufar 6, Minescu 6, Gall 6 (85 Vârlan)- Iacob 6, Portik 6.5 (85 Andone), Voicu 5 (86 Bărbăşescu), Moga 5- Popa 5 (73 Morcov 5), Nicolae(cpt) 3. Antrenor: Lucian Petre.
Cartonaşe galbene: L. Radu (61), Nicoliţă (85), Docea (87) / Nicolae (50), Voicu (81)
Eliminare: L. Nicole (60)
Au arbitrat: Gelu Dimaca 7, Gabriel Georgescu 7, Claudiu Şoptelea 7 (toţi din Constanţa).
Observator FRF: Florin Craioveanu (Bucureşti)
Jucătorul meciului: Marius IRIMESCU