joi, februarie 5, 2026
AcasăSocialSGU aruncă pisica în curtea Primăriei

SGU aruncă pisica în curtea Primăriei

În

În urma articolului ”Copilul meu şi-a rupt mâna din cauza parcărilor neîngrijite ale Primăriei”, publicat în ediția din data de 15 iulie, când o cititoare a Observatorulph.ro ne-a semnalat faptul că fiica sa și-a rupt mâna din cauza parcărilor neîngrijite din Ploiești, SGU ne-a trimis un punct de vedere. Reprezentanții insituției aruncă pisica în curtea Primăriei Ploiești, susținând că NU EI se ocupă de administrarea parcărilor.

- Publicitate -

Vezi mai jos răspunsul SGU pe marginea acestui subiect.

”În urma solicitării dvs., înregistrată la societatea noastră cu  nr.14392/15.07.2014,  vă comunicăm următoarele:

– în ceea ce priveşte parcările cu dale înierbate, aferente blocurilor de locuinţe, vă aducem la cunoştinţă că acestea nu se află, în prezent, în administrarea SC SGU Ploieşti SRL;

- Publicitate -

– potrivit Codului Civil, art.483 „Autoritatea părintească”, printre îndatoririle părinţilor se numără şi aceea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală. În cadrul aceluiaşi articol sunt specificate următoarele (art.483 „Dispoziţii generale- Autoritatea părintească”):

„(1) Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi.
(2) Părinţii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, şi îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate.
(3) Ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor lor minori.””

Nu uita! Observatorulph.ro încurajează jurnalismul civic! Dacă ai fost victima unui abuz, ai surprins o situaţie care îţi lezează drepturile sau eşti nemulţumit de felul în care te tratează autorităţile, trimite-ne informaţiile tale pe adresa redactie@observatorulph.ro. Poţi scrie chiar tu ziarul de azi!

- Publicitate -
Ciprian Pap
Ciprian Paphttps://www.observatorulph.ro/
Ciprian Pap este jurnalist local din 2007. A lucrat ca redactor/reporter/realizator în presa tipărită dar și în TV, în redacții precum Universul Prahovean, Telegraful de Prahova, Alpha TV Ploiești, Monitorul de Prahova și Telegrama de Prahova (colaborator). Din 2008 face parte din echipa Observatorul Prahovean, unde a pus umărul la construcția ediției online. A renunțat treptat la scris pentru a se dedica dezvoltării tehnice a ziarului online și a proiectelor conexe iar acum este coordonatorul echipei tehnice. Este pasionat de tehnologie, publicitate și new media și îl vedeți semnând, din când în când, articole de profil.
RELATED ARTICLES

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Most Popular

Recent Comments

Roman satul de voi pe Mesajul viral al SRI de Crăciun
Florin Oprea pe RECOMAND Service Auto Serus
Iubitor de cultura pe Au murit cavalerii aceia tăcuți…
Nicolescu pe De meam urbe…
Nicolescu pe De meam urbe…
Cristina Cojocaru pe Unlock stand up
Irina pe Unlock stand up
Cristina Cojocaru pe Omul care se ruga să fie rău…
Un nemultumit care nu e de acord cu examenul psihologic cu spaga pe Sondaj observatorulph.ro: Din ce motive credeți că se produc frecvent accidente rutiere grave?
Gabriel(colaborator uber de 6 ani) pe Uber este acum în Ploiești – de ce să te bucuri?
Chiar nu mai gândiţi ? pe Cum ar fi, dacă…?
veorica docila pe Cum ar fi, dacă…?
Marian G. ( angajat al sistemului anti grindina) pe Cât de adevărat este mitul că rachetele antigrindină alungă ploaia?