Polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Prahova au fost prezenți, marți, în mijlocul persoane vârstnice din cadrul Asociației CAR Pensionari Ploiești. Principala temă a discuțiilor a vizat prevenirea furturilor din locuințe și din buzunare.
Polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Prahova au discutat, marți, cu 120 de membrii ai Asociației CAR Pensionari din Ploiești pe teme de interes din sfera infracțională.
Cum să ferești de hoții
„Astfel, în cadrul proiectului de prevenire a furturilor din locuințe ”Sigur acasă”, polițiștii le-au vorbit despre diferite moduri de operare când vine vorba despre furturile din locuinţe sau de înșelăciunile folosind nume sau calități mincinoase, ei constituind categoria vulnerabilă pentru a cădea în plasa infractorilor.
Citește și: ANM a emis noi atenționări de ninsori și vânt. Cum va fi vremea la Ploiești
Cei prezenți au fost informați și despre cazurile de furturi din buzunare, fiind avertizați cu privire la necesitatea supravegherii banilor și bunurilor pe care le au asupra lor, mai ales atunci când se deplasează cu mijloace de transport în comun, când merg la cumpărături sau frecventează alte locuri aglomerate”, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Prahova.
Sfaturile ale polițiștilor pentru a nu deveni victime ale înșelăciunilor telefonice
- Nu acceptaţi în nicio împrejurare să trimiteţi sau să înmânați sume de bani unor persoane care vă contactează telefonic, indiferent de pretextul invocat de acestea!
- Verificaţi întotdeauna apelul telefonic înainte de a face orice tranzacţie bănească!
Citește și: Dosare penale pentru purtare abuzivă și ultraj, în urma unui scandal cu violență la sediul Poliției Locale Ploiești
- Explicaţi-le persoanelor vârstnice din familie că nu trebuie să dea curs niciunei solicitări de a plăti sume de bani, făcute de diverse persoane în numele dumneavoastră, fără să vă contacteze în prealabil pentru a le confirma veridicitatea solicitării!
- Nu oferiţi date cu caracter personal prin intermediul convorbirilor telefonice, indiferent de calitatea invocată de interlocutor!
- O convorbire telefonică de lungă durată cu o persoană care vă solicită sume de bani este primul semn că aţi putea fi victimă a unei înşelăciuni.
