Consiliul Județean Prahova a postat povestea Muzeului Memorial „Constantin si Ion Stere”. Instituția de cultură poate fi vizitată și virtual. FOTO la finalul textului.
Dacă ajungeţi pe la Bucov, nu ezitaţi să treceţi pragul Muzeului Memorial „Constantin si Ion Stere”.
Şi dacă vreţi să vă faceţi o idee cam ce aţi putea vizita acolo, faceţi un tur virtual AICI
Însă, nimic nu se compară cu imaginile reale, desprinse dintr-un secol trecut, pe care le veţi găsi în fostul conac al familiei unde a locuit şi creat patriotul basarabean Constantin Stere, important militant pentru realizarea Marii Uniri.
Ca şi alte personalităţi ale culturii şi artei româneşti care au ales meleagurile prahovene pentru a-şi zămisli opera, Constantin Stere şi-a pus amprenta inconfundabilă pe viaţa politică românească dintre anii 1892-1936, simţindu-se ca la el acasă în intimitatea ploieştenilor de care s-a legat statornic, mai întâi prin prietenia caldă a lui Constantin Dobrogeanu-Gherea, iar apoi prin căsătoria cu Aneta Radovici.
S-a născut la 1 iunie 1865 în localitatea Horodiştea, de lângă Soroca, în Basarabia, unde şi-a petrecut copilăria, primii ani de şcoală şi şi-a început activitatea revoluţionară, îndreptată împotriva regimului ţarist.
Citește și Descoperire arheologică deosebită în Prahova, la Blejoi [FOTO]
Conacul din parcul Bucov a constituit locul său de suflet, în care atât natura, cât şi mediul familial i-au oferit suportul necesar conceperii şi redactării romanului autobiografic „În preajma revoluţiei”, prin care a intrat glorios în cetatea literelor româneşti.
Personalitatea vulcanică a lui Constantin Stere s-a format şi s-a clădit în lupta revoluţionară antiţaristă din anii studiilor de la Chişinău, dar mai ales în şcoala dură a exilului siberian, experienţe de viaţă extraordinare care i-au oferit argumentele cele mai sigure ale orientării sale politice şi ideologice către apărarea şi slujirea celor mulţi, a ţăranilor români, pe care i-a iubit cu ardoare şi în care vedea motorul dezvoltării sociale. L-a preocupat problema naţională care viza înfăptuirea unirii tuturor românilor în vatra străbună şi cucerirea independenţei şi suveranităţii reale a ţării.
Scriitor, jurist, politician, s-a stabilit în România, după eliberarea din surghiun, în anul 1892.
În timpul vieţii, Constantin Stere a fost o persoană „incomodă“ pentru mulţi politicieni, susţinându-şi cu vehemenţă ideile şi convingerile, în numele cărora a făcut imense sacrificii personale.
În anul 1930 se retrage din tumultul vieţii politice, iar în 1936 se stinge din viaţă, în conacul de la Bucov. După al Doilea Război Mondial, Constantin Stere, ca mulţi alţi oameni politici şi scriitori interbelici, a fost trecut la index, viaţa şi opera sa politică şi literară fiind ţinute sub obroc o bună bucată de vreme, până prin anii 70, când s-a acceptat, tacit, publicarea unor lucrări biografice şi a unora dintre scrierile sale.
Ion Stere a fost fiul lui Constantin Stere şi al Anei Ionescu- Radovici. S-a născut la Bucureşti în 1918, a urmat cursurile Liceului „Sfinţii Petru şi Pavel” din Ploieşti şi ale facultăţii de Filozofie – Psihologie din Bucureşti. A luptat pe frontul de răsărit pentru eliberarea Basarabiei, înrolându-se ca volutar.
Spre sfârşitul războiului a făcut parte din Convenţia de armistiţiu din 12 septembrie 1944. A plecat din ţară trecând Dunărea înot.
A locuit o vreme la Paris şi apoi în Statele Unite ale Americii. A fost căsătorit cu Suzana Stere – Paleologu şi nu au avut copii. A revenit în ţară de două ori după anul 1990, vizitând cu această ocazie parcul şi conacul de la Bucov.
Muzeul memorial rămâne proiectul principal al programului de cinstire a personalităţii marelui patriot. Pe data de 13 martie 2003 s-a pus în aplicare Hotărârea Fundaţiei „Constantin Stere”, nr. 7, din 28 noiembrie 2002, de preluare în administrare a Casei Constantin Stere de către Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, în vederea transformării în Muzeu memorial.
Clădirea a fost restaurată şi reamenajată, a fost reconstituit universul familiei Stere care poate fi vizitat atât fizic, cât şi virtual.
Galerie FOTO
