joi, ianuarie 22, 2026
AcasăSocialPovestea a doi prahoveni minunați, implicați în acțiuni caritabile împotriva răspândirii COVID-19

Povestea a doi prahoveni minunați, implicați în acțiuni caritabile împotriva răspândirii COVID-19

Doi prahoveni sunt implicați direct în acțiuni caritabile pentru limitarea răspândirii coronavirusului. După ce au văzut și au auzit peste tot de lipsa materialelor de protecție pentru cadrele medicale, Alina Bârsan și Radu Ionescu sprijină Spitalul Municipal din Câmpina , desemnat ca fiind unitate-suport pentru pacienții infectați cu COVID-19.

- Publicitate -

Comunicatul Prefecturii Prahova: EROII ZILEI – Motoare „turate“ și o lecție de omenie oferită de doi câmpineni care s-au alăturat luptei împotriva COVID-19

Alina Bârsan și Radu Ionescu sunt doi prahoveni despre care comunitatea locală tot aude și citește în ultimii ani. Ea, învățătoare la o școală generală din Câmpina. El, un pasionat al motoarelor, coordonatorul grupului Happy Street Brotherhood MF și cu activitate profesională în domeniul vânzărilor. Aparent, nimic în comun. În realitate, însă, sufletul mare, dorința de a face bine, dar și cazurile umanitare în care, inițial, se implicau separat, fără a ști unul de altul, au făcut ca la un moment dat să se cunoască și să-și unească forțele în acțiunile umanitare.

De această dată, mâna de sprijin pe care cei doi o acordă este pentru Spitalul Municipal din Câmpina , desemnat ca fiind unitate-suport pentru pacienții infectați cu COVID-19. Ei sunt cei care coordonează acest demers, dar sunt susținuți în tot ceea ce fac de zeci de alte persoane.

- Publicitate -

Au văzut și au auzit peste tot de lipsa materialelor de protecție pentru cadrele medicale. Alina tocmai organizase cu elevii săi de clasa a II-a un târg caritabil de Mărțișor, în urma căruia a reușit să adune câteva mii de lei. Pe lângă părinți și copii, învățătoarea i-a mobilizat și pe câțiva dintre colegii săi.

Radu a făcut ceea ce mai experimentase și-n anii trecuți în a strânge fonduri pentru diverse cazuri umanitare: o licitație a „fioroșilor“ pe două roți („Cumpără un motociclist, îndeplinește un vis“). Astfel au existat persoane care au donat pentru o plimbare cu motorul sau/și motociclistul dorit, iar banii au fost direcționați, de această dată, către materiale sanitare.

Astfel au cumpărat 50 de viziere, câteva sute de măști FFP3 și combinezoane. Unele dintre materiale deja au sosit și au fost donate spitalului, altele urmează să ajungă.

- Publicitate -

Nu se opresc aici! Dorința lor este a asigura donații cât mai des posibil.

Poate că vor exista persoane care vor spune că este o „nimica toată“ ceea ce au reușit să facă. Dimpotrivă, demersul lor, al unor oameni fără venituri consistente, fără afaceri în administrare, fără pârghii prea multe către furnizori, este unul substanțial. În primul rând, Alina și Radu sunt exemplul celor care nu s-au complăcut în a-i compătimi pe cei aflați în „linia întâi“ și nici în a-i înjura pe guvernanți c-au făcut sau n-au făcut. Au vrut mai mult de atât! Să ajute! Să întreprindă ceea ce stă în puterea lor și să fie parte dintre cei care pun umărul în lupta cu acest dușman atât de puternic.

Sunt conștienți că urmează o perioadă grea, dar care depinde de noi toți cum va fi depășită. Cei doi coordonatori și zecile de persoane care li s-au alăturat, pornind de la copii de 8-9 ani și până la adulți de 70+, continuă strângerea de fonduri pentru a contribui, în aceste zile, la cele necesare unității medicale din Câmpina. Oricând, pe patul de spital poate ajunge cineva drag lor și-și doresc să aibă siguranța că vor avea un medic apt care să-i trateze și toată protecția necesară în astfel de situații…

- Publicitate -

Cei care vor să li se alăture, o pot face contactându-i la 0727387363 – Alina Bârsan și 0725339451 – Radu ionescu

sursa Foto: arhiva personală Radu și Alina

RELATED ARTICLES

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Most Popular

Recent Comments

Roman satul de voi pe Mesajul viral al SRI de Crăciun
Florin Oprea pe RECOMAND Service Auto Serus
Iubitor de cultura pe Au murit cavalerii aceia tăcuți…
Nicolescu pe De meam urbe…
Nicolescu pe De meam urbe…
Cristina Cojocaru pe Unlock stand up
Irina pe Unlock stand up
Cristina Cojocaru pe Omul care se ruga să fie rău…
Un nemultumit care nu e de acord cu examenul psihologic cu spaga pe Sondaj observatorulph.ro: Din ce motive credeți că se produc frecvent accidente rutiere grave?
Gabriel(colaborator uber de 6 ani) pe Uber este acum în Ploiești – de ce să te bucuri?
Chiar nu mai gândiţi ? pe Cum ar fi, dacă…?
veorica docila pe Cum ar fi, dacă…?
Marian G. ( angajat al sistemului anti grindina) pe Cât de adevărat este mitul că rachetele antigrindină alungă ploaia?