duminică, februarie 1, 2026
AcasăMiliția ConsumatoruluiToate trenurile au azi întârzieri de până la două ore. Anunțul CFR

Toate trenurile au azi întârzieri de până la două ore. Anunțul CFR

cfr-modificari-in-circulatia-unor-trenuri-interne-si-internationale-pana-la-jumatatea-lunii-decembrie.jpg

Toate trenurile din ţară vor avea, cel puţin luni, o întârziere medie de două ore, întrucât circulaţia pe ruta Craiova-Caracal a fost deviată, fiind afectată întreaga reţea feroviară, a declarat, pentru AGERPRES, Adrian Vlaicu, purtătorul de cuvânt al CFR Călători.

- Publicitate -

„Recomandăm călătorilor să-şi ia în calcul o întârziere în medie de două ore pentru a ajunge la destinaţie şi să solicite asistenţă echipelor din tren ori de câte ori este nevoie”, a afirmat el.

Potrivit oficialului CFR, circulaţia feroviară este încă afectată de accidentul de duminică, când un tren de transport marfă cu 23 de vagoane-cisternă cu biodiesel a deraiat pe magistrala Bucureşti – Craiova, în zona podului CF din localitatea Cârcea, pe sensul de deplasare spre Craiova, iar podul s-a rupt şi mai multe vagoane au căzut în gol.

„În urma accidentului de duminică, circulaţia pe ruta Craiova-Caracal se realizează pe traseul Craiova-Piatra Olt-Caracal. Pentru reducerea numărului de trenuri de pe această rută, s-a căutat cuplarea lor. Întârzierile sunt de 120 de minute în medie, iar situaţia va dura atâta timp cât va fi închisă linia directă. Astăzi estimăm că se va circula pe ruta deviată”, a arătat Vlaicu.

- Publicitate -

El a explicat că este afectată întreaga reţea de trenuri de călători, deoarece multe trenuri sunt de legătură şi se aşteaptă între ele.

Potrivit tabelei privind circulaţia trenurilor din Gara de Nord Bucureşti, luni dimineaţă la ora 11:00, un tren IR care urma să vină de la Craiova avea 215 minute întârziere, un IR de la Timişoara – 240 de minute şi un alt IR din Tg. Jiu – 115 de minute.

În plus, şi circulaţia pe ruta Constanţa-Bucureşti a fost afectată luni dimineaţă, după ce o locomotivă s-a stricat pe traseu şi a fost înlocuită. Astfel, două trenuri spre Mangalia, cu plecare din Gara de Nord, au întârzieri de 290, respectiv 195 de minute.

- Publicitate -

sursa: agerpres.ro

 

RELATED ARTICLES

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Most Popular

Recent Comments

Roman satul de voi pe Mesajul viral al SRI de Crăciun
Florin Oprea pe RECOMAND Service Auto Serus
Iubitor de cultura pe Au murit cavalerii aceia tăcuți…
Nicolescu pe De meam urbe…
Nicolescu pe De meam urbe…
Cristina Cojocaru pe Unlock stand up
Irina pe Unlock stand up
Cristina Cojocaru pe Omul care se ruga să fie rău…
Un nemultumit care nu e de acord cu examenul psihologic cu spaga pe Sondaj observatorulph.ro: Din ce motive credeți că se produc frecvent accidente rutiere grave?
Gabriel(colaborator uber de 6 ani) pe Uber este acum în Ploiești – de ce să te bucuri?
Chiar nu mai gândiţi ? pe Cum ar fi, dacă…?
veorica docila pe Cum ar fi, dacă…?
Marian G. ( angajat al sistemului anti grindina) pe Cât de adevărat este mitul că rachetele antigrindină alungă ploaia?