Situația crizei de personal din cel mai mare spital din Prahova s-a discutat pe larg la ObservatorulPh Live, la începutul acestei săptămâni. Criza de personal medical este însă la nivelul întregii țări, așa că managerii spitalelor au ajuns la soluții care stârnesc uimirea, pentru a putea trata mai multe afecțiuni, nu de puține ori pentru a salva vieți.
Spitalele judeţene din Buzău şi Ploieşti fac schimb de pacienţi din cauza deficitului de personal pe anumite specialităţi, a declarat, sâmbătă, Claudiu Damian, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău.
Claudiu Damian: ”Asistenţii şi personalul mediu, din punct de vedere al gradului de ocupare este de 97% – 98% la sută.
Dacă am analiza medicii, vedem că am un grad de ocupare de 92%. Ar părea că stăm foarte bine. Din nefericire, pe unele specialităţi foarte importante avem deficit.
Ne gândim la Oncologie, unde pe cinci posturi am un singur medic de trei ani, mă gândesc la Cardiologie, mă gândesc la Medicină Internă, unde pe opt posturi am patru medici şi aş putea să mai spun la ATI, unde sunt la limita de a nu se mai acoperi gărzile.
Nu mi-am putut imagina că Ploieşti, care este dublu cât noi ca populaţie şi număr de paturi…, am început să vorbesc cu managerul, el mă ajută la Cardiologie, eu îl ajut pe Neurologie. Îşi trimite pacienţii din Prahova, când nu au gardă pe Neurologie, la noi la spital. Deci cu un ochi râd, cu un ochi plâng.”, a declarat Claudiu Damian pentru Agerpres.
Contactat de ObservatorulPh, managerul SJU Ploiești, dr. Bogdan Nica, a confirmat situația relatată de managerul SJU Buzău.