marți, februarie 3, 2026
AcasăPoliticVirgil Guran - PNL: ”Noi construim cu cărămizi, nu cu baloane de...

Virgil Guran – PNL: ”Noi construim cu cărămizi, nu cu baloane de săpun”

guran

Unul dintre subiectele intens dezbătute în ultime vreme este Legea salarizării unitare în sistemul public. Asta și pentru că este un subiect de campanie, iar unele formațiuni politice vin în fața cetățenilor cu niște proiecte senzaționale, dar imposibil de pus în practică.

- Publicitate -

”Oamenii trebuie să vadă dincolo de promisiunile aberante ale unor partide. Trebuie să înțeleagă că este imposibil un efort bugetar de 43 miliarde lei pentru creșterea salariilor, așa cum promite PSD. Eu înțeleg că este campanie electorală, dar nu poți veni în fața oamenilor cu asemenea baloane de săpun”, a declarat deputatul liberal Virgil Guran.

Oferta PNL în privința Legii salarizării unitare este mult mai credibilă și presupune o alocare bugetară de 22 miliarde lei. Măsurile din programul PNL vizează, printre altele, majorarea în etape a salariilor, începând cu a doua jumătate a anului 2017. ”Suntem de acord că trebuie majorate salariile profesorilor și medicilor. Și vom face asta cu cap, ținând cont de posibilitățile reale. Vom majora salariile cadrelor didactice cu 20% pe an, până se va ajunge la dublarea acestora. La fel și în cazul asistenților medicali. În privința medicilor, pentru că aici trebuie să oprim migrația lor, salariile vor fi dublate de la 1 iulie 2017. Nu sunt promisiuni în van, sunt măsuri bazate pe calcule economice corecte și concrete, pe un scenariu prudent de creștere economică de 4% în medie, anual”, a mai afirmat deputatul câmpinean Virgil Guran.
În opinia parlamentarului PNL, noua Lege a salarizării unitare trebuie să aibă la bază echitatea și să nu adâncească decalajele în sistemul public. ”Noi construim cu cărămizi, nu cu baloane de săpun. Pe 11 decembrie, oamenii vor avea de ales între baloanele de săpun ale PSD și cărămizile PNL. Care construcție este mai trainică?”, mai spune Virgil Guran, candidat al PNL Prahova pentru Senatul României. 

(P.E.)

- Publicitate -
RELATED ARTICLES

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Most Popular

Recent Comments

Roman satul de voi pe Mesajul viral al SRI de Crăciun
Florin Oprea pe RECOMAND Service Auto Serus
Iubitor de cultura pe Au murit cavalerii aceia tăcuți…
Nicolescu pe De meam urbe…
Nicolescu pe De meam urbe…
Cristina Cojocaru pe Unlock stand up
Irina pe Unlock stand up
Cristina Cojocaru pe Omul care se ruga să fie rău…
Un nemultumit care nu e de acord cu examenul psihologic cu spaga pe Sondaj observatorulph.ro: Din ce motive credeți că se produc frecvent accidente rutiere grave?
Gabriel(colaborator uber de 6 ani) pe Uber este acum în Ploiești – de ce să te bucuri?
Chiar nu mai gândiţi ? pe Cum ar fi, dacă…?
veorica docila pe Cum ar fi, dacă…?
Marian G. ( angajat al sistemului anti grindina) pe Cât de adevărat este mitul că rachetele antigrindină alungă ploaia?