După adoptarea moțiunii de cenzură, prin care guvernul condus de Ludovic Orban a fost demis, urmează consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier.
Surse politice citate de adevarul.ro, susțin că PSD va propune trei nume pentru funcția de premier: Vasile Dîncu (ministru în Guvernul Năstase şi vicepremier în Guvernul Cioloş), Remus Pricopie (rectorul SNSPA şi fost ministru al Educaţiei în Guvernul Ponta) şi Cristian Socol (profesor la ASE şi unul dintre artizanii programului de guvernare al PSD din 2016).
Cel mai probabil preşedintele Klaus Iohannis va ignora propunerile PSD şi îl va propune tot pe Ludovic Orban, forțând astfel organizarea alegerilor anticipate.
Prin demiterea Guvernului PNL, PSD a obținut o victorie electorală: alegerea primarilor dintr-un singur tur.

