Publicația locală dâmbovițanews.ro a dinamitat organizația condusă de Adrian Țuțuianu, acuzându-l pe președintele de la PSD Titu, Vlad Oprea, că a întreținut relații intime ”netradiționale” cu președintele TSD, un tânăr de perspectivă, mecanic de locomotivă.
Știre falsă sau nu, s-a răspândit cu rapiditate, fiind preluată și de unele publicații naționale. Exceptând o așa-zisă declarație a unui presupus membru de partid, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, nu a existat vreo probă video care să confirme relația ”netradițională” a celor doi psd-iști.
„În zi de sărbătoare, peste locuitorii orașului Titu o veste ca un trăznet s-a propagat cu o viteză uimitoare, la toți enoriașii ortodocși ce în această sfântă zi de duminică se întorceau de la slujbă: VLAD OPREA președintele PSD TITU a fost prins, în flagrant, întreținând relații sexuale cu un bărbat!
Toată această oribilă scenă s-ar fi petrecut chiar în sediul PSD Titu, unde domnul Vlad Oprea are un birou în calitate de președinte al organizației locale a PSD Titu și ar fi fost surprinsă chiar de către un coleg de partid, care l-a găsit pe Vlad Oprea cu chiloții în vine, iar la spatele său se afla…. Președintele TSD TITU – ANDREI NEAGU”, susține publicația dâmbovițanews.ro.
Chiar dacă devin virale, asemenea informații nu pot fi preluate de nicio entitate media serioasă, fără să existe măcar o dovadă certă. Ele devin subiecte de presă abia când apare punctul de vedere al celor vizați. În cazul de față, reacția lui Vlad Oprea, președintele PSD Titu, publicată pe pagina personală de facebook:
”Referitor la mizeriile scrise despre mine pe un site local de către un individ cu reale probleme psihice,care e ba ziarist, ba la arest, ba candidat la președenția PNL Dâmbovița și care frecvent face deratizare pe la școlile și liceele din Titu , vă precizez că sunt niște minciuni ordinare de care nu e străin nici primarul Orașului Titu, care îl plăteste lunar pe acest specimen cu bani din bugetul local( conform unor contracte care există la primărie) și îl plătește să scrie articole ( așa cum a mai scris) , în care să mă denigreze pe mine și pe colegii mei de la PSD! De data asta s-a mers prea departe! O să-i dau în judecată!”
Că ne plac sau nu politicienii, indiferent de partidul în care activează, nu înseamnă că pot fi denigrați cu ”informații” care să fie preluate fără o minimă documentare, fără probe. Iar politicienii au suficiente păcate încât să nu fie nevoie de astfel de povești, care pe lângă compromiterea lor, compromit și imaginea de ansamblu a presei, chit că exemplul de față nu poate fi numit ”subiect de presă”.

