Practici neortodoxe într-o biserică din Huedin, județul Cluj.
Un preot a fost filmat în timpul unui ritual neobișnuit. La cererea rudelor, el a băgat doi tineri în sicriu și i-a pus să jure că nu au făcut sex, apoi le-a ținut o slujbă specială contra-cost.
După ce imaginile, care pot fi vizionate la sfârșitul articolului, au fost făcute publice de presa locală, Arhiepiscopia Clujului a anunțat că preotul Ioan Tonca a fost suspendat și nu va mai putea ține slujbe religioase.
”Ca urmare a relatărilor apărute în massmedia, privitoare la comportamentul iresponsabil şi smintitor al preotului pensionar Ioan Tonca din Huedin, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, în şedinţa de lucru de luni, 2 martie 2020, a Permanenţei Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Clujului a analizat toate aspectele acestui caz şi, în conformitate cu articolul 88, lit. x din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române a decis oprirea imediată a preotului Tonca de la săvârşirea lucrărilor sfinte. Conform aceloraşi prevederi cazul a fost trimis spre cercetarea organismelor disciplinare ale Eparhiei”, se precizează într-un cominicat al BOR, citat de adevarul.ro.
VIDEO Atenție, limbaj suburban!

