miercuri, februarie 4, 2026
AcasăNaționalBebeluș cumpărat la trei zile după naștere cu 2100 de lei, chiar...

Bebeluș cumpărat la trei zile după naștere cu 2100 de lei, chiar în sediul unei primării

photo-1510154221590-ff63e90a136f_aac2e.jpg

O tânără de 20 de ani din Sălaj a fost reținută de procurorii DIICOT după ce și-a vândut copilul unui bărbat de 54 de ani. Suma tranzacției a fost de 15.000 de lei, din care 2.100 de lei au fost plătiți la Starea Civilă a Primăriei Huedin.

- Publicitate -

Comunicatul DIICOT

La data de 05.09.2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sălaj au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaților R.A. și M.N., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, fals în declarații și instigare la fals intelectual.

În fapt s-a reținut că, la data de 20.07.2019, inculpata R.A., în vârstă de 20 de ani, din județul Sălaj, a dat naştere unui copil la Spitalul Orăşenesc Huedin, ocazie cu care a fost abordată de inculpatul M.N., în vârstă de 54 de ani, din județul Cluj, care i-a propus să îi cumpere nou-născutul.

- Publicitate -

În acest scop inculpatul M.N. i-a oferit inculpatei R.A. suma de 15.000 lei, sumă pe care urma să o achite în două tranşe, respectiv 1.000 euro în momentul întocmirii certificatului de naştere, iar restul sumei de bani urmând să fie achitată în momentul în care copilul împlineşte vârsta de un an.

Pentru a da aparență de legalitate vânzării-cumpărării minorului nou-născut, având în vedere că inculpata R.A. a fost de acord cu propunerea inculpatului M.N., cei doi au convenit să declare în fals că inculpatul M.N. este tatăl biologic al minorului, acesta să-l recunoască și pe cale de consecință să intre în posesia lui, pe o cale aparent legală, respectiv ca părinte al său.

În acest sens, la data de 23.07.2019, cei doi inculpați s-au deplasat la Oficiul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Oraşului Huedin, județul Cluj, unde fiecare a dat o declarație pe propria răspundere cu privire la faptul că inculpatul M.N. este tatăl biologic al copilului născut la data de 20.07.2019 de către inculpata R.A., în urma unei relații pe care aceștia ar fi avut-o anterior.

- Publicitate -

După ce a fost obținut certificatul de naștere, inculpatul M.N. i-a plătit inculpatei o parte din suma convenită, respectiv 2.100 de lei.

În cursul zilei de azi, inculpații R.A. și M.N. urmează să fie prezentați Tribunalului Sălaj cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj și Jandarmeriei Române.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Ciprian Pap
Ciprian Paphttps://www.observatorulph.ro/
Ciprian Pap este jurnalist local din 2007. A lucrat ca redactor/reporter/realizator în presa tipărită dar și în TV, în redacții precum Universul Prahovean, Telegraful de Prahova, Alpha TV Ploiești, Monitorul de Prahova și Telegrama de Prahova (colaborator). Din 2008 face parte din echipa Observatorul Prahovean, unde a pus umărul la construcția ediției online. A renunțat treptat la scris pentru a se dedica dezvoltării tehnice a ziarului online și a proiectelor conexe iar acum este coordonatorul echipei tehnice. Este pasionat de tehnologie, publicitate și new media și îl vedeți semnând, din când în când, articole de profil.
RELATED ARTICLES

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Most Popular

Recent Comments

Roman satul de voi pe Mesajul viral al SRI de Crăciun
Florin Oprea pe RECOMAND Service Auto Serus
Iubitor de cultura pe Au murit cavalerii aceia tăcuți…
Nicolescu pe De meam urbe…
Nicolescu pe De meam urbe…
Cristina Cojocaru pe Unlock stand up
Irina pe Unlock stand up
Cristina Cojocaru pe Omul care se ruga să fie rău…
Un nemultumit care nu e de acord cu examenul psihologic cu spaga pe Sondaj observatorulph.ro: Din ce motive credeți că se produc frecvent accidente rutiere grave?
Gabriel(colaborator uber de 6 ani) pe Uber este acum în Ploiești – de ce să te bucuri?
Chiar nu mai gândiţi ? pe Cum ar fi, dacă…?
veorica docila pe Cum ar fi, dacă…?
Marian G. ( angajat al sistemului anti grindina) pe Cât de adevărat este mitul că rachetele antigrindină alungă ploaia?