După ce în urmă cu două zile două femei care se aflau la Direcția de Asistență Socială au necesitat intervenția Salvării, astăzi a existat un al treilea caz, dar la Casa de Pensii. Un bărbat, în vârstă de 68 de ani, cu insuficiență cardiacă a leșinat așteptând la coadă, în aglomerație, să-și ridice biletul de tratament.
Îmbulzeala de la Casa de Pensii Prahova (Vezi AICI știrea) a făcut o victimă. Un bărbat din Prahova, internat la un centru de îngrijire persoane vârstnice din Brașov, a venit astăzi, la primele ore, la Casa de Pensii pentru a-și ridica biletul de tratament. Cum aici era îmbulzeală, la coadă, omului i-a venit rău, acesta fiind cunoscut cu probleme de sănătate. „A fost primită o solicitare, la ora 8.29, pentru o intervenție la Casa de Pensii. A fost vorba de un bărbat, în vârstă de 68 de ani, cunoscut cu insuficiență cardiacă. Bărbatul a reclamat o stare de leșin, însă a refuzat să fie transportat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești”, ne-a declarat Daniel Nicolae, directorul Serviciului de Ambulanță Prahova. Potrivit unor martori, omul, după ce i-a trecut starea de rău, s-a gândit că dacă este transportat la Spitalul Județean își pierde rândul la coadă.
