Promoţie contestată / Reduceri cu cântec la Praktiker Ploieşti

Data:

Un ploieştean, care şi-a făcut cumpărăturile la magazinul Praktiker, atras de campania de reduceri cuprinse între 10% şi 20% din bonul de casă, a reclamat pe adresa redactie@observatorulph.ro că nu a beneficiat de promoţie decât într-un procent simbolic.

 

Ploieşteanul Adrian Manole a reclamat pe adresa redacţiei modul în care s-a desfăşurat o promoţie Praktiker în perioada 2-5 aprilie. „Bună ziua, aş vrea să vă semnalez următoarea situaţie. Sâmbătă, 4 aprilie, am fost la magazinul Praktiker din Ploieşti pentru a cumpăra mai multe materiale de construcţie. Am fost încântat de promoţia lor, de acordarea a unor reduceri importante, de la 10% la 20% din valoarea bonului de casă. După ce am cumpărat mai multe produse, în valoare de 188,69 de lei, am răzuit un bon de reduceri pe care figura procentul de 10%. M-am bucurat că făceam o economie de aproape 20 de lei, dar când am ajuns la casierie am constatat că reducerea era de numai 83 de bani! Vânzatoarea a ridicat din umeri, aşa că am rămas cu ţeapa”. Deşi am încercat să obţinem un punct de vedere de la conducerea Praktiker, până la postarea acestei reclamaţii nu am primit niciun răspuns.

 

 

În perioada promoţiei, clienţii vin în magazinele Praktiker participante la promoţie, achiziţionează produsele dorite, iar la casa de marcat, în momentul plaţii, le este oferit de către casiera un bol din care să extragă unul din cardurile răzuibile.

- Publicitate -

Aceste carduri răzuibile oferă 3 tipuri de discount: reducere de 10%, 15% sau 20% din totalul cumpărăturilor, însa reducerea nu se aplica produselor ce fac obiectul altor promoţii speciale. Toate cardurile sunt câştigătoare.

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Provocarea Observatorul Prahovean

Sondaj Observatorul Prahovean

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Distribuie articolul:

Cele mai citite

Abonează-te la newsletter

Exclusiv

Un medic de la DSP Prahova încasează un spor de 5.548 de lei/lună

Observatorulph.ro publică astăzi situația salariilor de la Direcția de...

Imagini impresionante cu structura subterană a blocului Bucegi12, din centrul Ploieștiului

Vă prezentăm imagini spectaculoase surprinse în parcarea subterană și...

Tarifele la polițele RCA au început să scadă. Cât a plătit un proprietar de Dacia

Odată cu plafonarea tarifelor la RCA, polițele auto obligatorii...

Știri noi

Ziua Forțelor Terestre, la Ploiești. Film documentar, tabără de cercetași și expoziție de tehnică și armament

Ziua Forțelor Terestre va fi sărbătorită și la Ploiești....

18 bebeluși au fost părăsiți în maternitățile din Prahova în primele două luni ale lui 2023

18 bebeluși au fost părăsiți în maternitățile din Prahova...

Primarul orașului Breaza, în direct, pe Dada Tv și Observatorul Prahovean

Primarul localității Breaza, Bogdan Novac, este miercuri seară, în...

Informații utile

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Scandalul comisionului BCR s-a terminat prost pentru primarul Volosevici – Observatorul Prahovean LIVE

Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu discută în...

Criză de medici specialiști la SJU Ploiești – De ce nu s-a prezentat nimeni la concurs – Observatorul Prahovean LIVE

Claudiu Vasilescu îl are invitat în emisiunea Observatorul Prahovean...

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

18 bebeluși au fost părăsiți în maternitățile din Prahova în primele două luni ale lui 2023

18 bebeluși au fost părăsiți în maternitățile din Prahova...