Accidentul rutier s-a produs, marți după-amiază, pe DN1, la km 69+700, pe sensul de urcare spre Brașov, în zona Movila Vulpii, pe raza localității Păulești, după ce două auto au intrat în coliziune.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje ale Poliției, ale Serviciului de Ambulanță și ale ISU Prahova.
Potrivit primelor date se pare că o conducătoare auto, în vârstă de 32 de ani, nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de auto din fața sa, condus tot de o femeie în vârstă de 37 de ani.
În urma impactului, mașina condusă de șoferița în vârstă de 37 de ani a fost proiectată pe câmp, în afara părții carosabile.
Din fericire, nicio persoană nu a necesitat transportul la spital, iar traficul în zonă s-a desfășurat normal.
Potrivit IPJ Prahova, ambele conducătoare auto au fost testate cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost 0.
Foto cu caracter ilustrativ
