De mai mulți ani, terenurile care au constituit baza sportivă de la Colegiul Național IL Caragiale din Ploiești au fost retrocedate. Oficial, municipalitatea și-a exprimat intenția de a achiziționa sau de a închiria de la proprietari suprafețele necesare pentru reconstruirea bazei sportive. Numai că, demersurile demarate de municipalitate pentru preluarea bazei sportive de la Colegiul Național IL Caragiale din Ploiești nu s-au soldat până la această oră cu niciun rezultat pozitiv.
Suprafețele care formau, pe vremuri,celebra bază sportivă de la Colegiul Național IL Caragiale din Ploiești au fost retrocedate proprietarilor de drept, iar până acum, spun reprezentanții municipalității nu s-a găsit nicio soluție fie pentru achiziționarea terenurilor , fie pentru închirierea acestora.
În luna martie, prin hotărâre de Consiliu Local, la Ploiești a fost constituită o nouă comisie de negociere pentru reluarea discuțiilor legate de achiziționarea sau închirierea terenurilor să fie reluată. La aproape șase luni de la acea dată, situația este aceeași. Vezi AICI hotărârea.
Citește și: Colegiul Național I.L. Caragiale din Ploiești riscă să rămână fără terenuri de sport
„Legat de baza sportivă de la Colegiul Național IL Caragiale acolo sunt sentințe judecătorești, care dau drept de proprietate celor care au solicitat aceste lucruri. S-au inițiat, și știți acest lucru, am avut și o hotărâre de Consiliu Local prin care s-a constituit o comisie prin care se încearcă negocierea cu proprietarii. Sunt o serie de probleme juridice pentru că pe anumite terenuri sunt mai mulți proprietari și care acești proprietari nu și-au delimitat foarte clar, de exemplu pe o suprafață de teren, dacă nu mă înșel, sunt nouă proprietari și nu există o succesiune făcută, astfel încât să știi exact cu cine trebuie poți să stai de vorbă pentru a putea scoate măcar acea bază sportivă”, a susținut Adrian Dobre, primarul municipiului Ploiești.
