joi, februarie 5, 2026
AcasăAdministrațieCâinii ploieștenilor vor fi sterilizați gratuit. Primăria suportă cheltuielile

Câinii ploieștenilor vor fi sterilizați gratuit. Primăria suportă cheltuielile

caini vagabonzi

Pentru stoparea fenomenului îngrijorător legat de prezența câinilor maidanezi pe străzi, pentru prima dată în ultimii ani, municipalitatea a decis să suporte costurile legate de sterilizarea patrupedelor deținute de ploieșteni în gospodării.

- Publicitate -

Primăria Ploiești intenționează să deruleze un parteneriat cu Colegiul Medicilor Veterinari pentru încheierea de contracte cu cabinetele veterinare, unde câinii din gospodăriile ploieștenilor să fie sterilizați, dar să beneficieze și de alte servicii precum deparazitarea și înscrierea patrupedelor în registrul de evidență. 

„Dacă este să punem în balanță efortul financiar pe care Primăria Ploiești îl face cu colectarea câinilor maidanezi de pe străzi ne dăm seama că un astfel de proiect este mult mai eficient”, a declarat astăzi Adrian Dobre, primarul municipiului Ploiești.

Potrivit directorului Administrației Parcului Constantin Stere, Laura Moagher, astăzi, în ședința operativă a Primăriei Ploiești, la care au participat și aleșii locali, s-a dat aviz favorabil pentru proiectul privind alocarea de fonduri pentru astfel de operațiuni în cabinetele veterinare.

- Publicitate -

„Bugetul ar permite, cel puțin până la finele anului sterilizarea a 500 de câini, precum și efectuarea unor operațiuni conexe, existând propuneri de sancțiuni inclusiv în cazul în care, după aceste operațiuni proprietarii își abandonează patrupedele. Oricum, după sterilizare, fiecare proprietar va avea și un carnet de sănătate pentru câine”, a declarat Laura Moagher, directorul Administrației Parcului Constantin Stere de la Bucov.

Tariful suportat de municipalitate pentru sterilizarea unui câine este de 98 de lei.

 

Roxana Tănase
Roxana Tănasehttps://www.observatorulph.ro/
Roxana Tănase lucrează în presă din 1999. A fost reporter la Telegraful de Prahova și la postul local de televiziune Alpha TV din Ploiești, iar din 2012 a ales să facă parte din echipa Observatorulph.ro. Roxana se numără printre jurnaliștii cu cea mai mare experiență din presa locală și acoperă în special domenii precum administrație și politică.
RELATED ARTICLES

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Most Popular

Recent Comments

Roman satul de voi pe Mesajul viral al SRI de Crăciun
Florin Oprea pe RECOMAND Service Auto Serus
Iubitor de cultura pe Au murit cavalerii aceia tăcuți…
Nicolescu pe De meam urbe…
Nicolescu pe De meam urbe…
Cristina Cojocaru pe Unlock stand up
Irina pe Unlock stand up
Cristina Cojocaru pe Omul care se ruga să fie rău…
Un nemultumit care nu e de acord cu examenul psihologic cu spaga pe Sondaj observatorulph.ro: Din ce motive credeți că se produc frecvent accidente rutiere grave?
Gabriel(colaborator uber de 6 ani) pe Uber este acum în Ploiești – de ce să te bucuri?
Chiar nu mai gândiţi ? pe Cum ar fi, dacă…?
veorica docila pe Cum ar fi, dacă…?
Marian G. ( angajat al sistemului anti grindina) pe Cât de adevărat este mitul că rachetele antigrindină alungă ploaia?