duminică, ianuarie 25, 2026
AcasăNaționalCoif unicat, de origine vikingă, recuperat de polițiști din Iași - VIDEO

Coif unicat, de origine vikingă, recuperat de polițiști din Iași – VIDEO

Polițiștii specializați în protejarea patrimoniului cultural au recuperat calota unui coif medieval, de origine vikingă, unicat în România și printre puținele exemplare cunoscute în Europa. Anunțul a fost făcut, vineri, de către IGPR. Bunul este apreciat de specialiștii în domeniu ca având o valoare istorică incomensurabilă.

- Publicitate -

Polițiștii Direcției de Investigații Criminale – Serviciul pentru Protejarea Patrimoniului Cultural Național, împreună cu polițiști din cadrul I.P.J. Iași – Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, au recuperat, la data de 7 februarie 2021, un bun arheologic de mare valoare, respectiv calota unui coif medieval de origine varegă (vikingă), a anunțat, vineri, IGPR.

„Investigațiile în cauză au început în luna decembrie 2020, în urma unor indicii obținute de polițiști, coiful fiind inițial descoperit în timpul unor lucrări de amenajare efectuate, în anul 2010, pe râul Siret, fără a fi însă declarat și predat la data respectivă autorităților competente”, a precizat IGPR.

Bunul cultural poate fi datat, potrivit sursei citate, în secolele X-XIII și reprezintă un tip de coif întâlnit cel mai adesea în spațiul Baltic și al Rusiei Kieviene. Acesta este apreciat de specialiștii în domeniu ca având o valoare istorică incomensurabilă, fiind unicat în România și printre puținele exemplare cunoscute în Europa.

- Publicitate -

„Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor circumstanțelor, iar bunul cultural în cauză a fost predat Complexului Muzeal Național ,,Moldova” Iași, în vederea declanșării procedurii de clasare în patrimoniul cultural național”, a mai anunțat IGPR.

Roxana Tănase
Roxana Tănasehttps://www.observatorulph.ro/
Roxana Tănase lucrează în presă din 1999. A fost reporter la Telegraful de Prahova și la postul local de televiziune Alpha TV din Ploiești, iar din 2012 a ales să facă parte din echipa Observatorulph.ro. Roxana se numără printre jurnaliștii cu cea mai mare experiență din presa locală și acoperă în special domenii precum administrație și politică.
RELATED ARTICLES

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Most Popular

Recent Comments

Roman satul de voi pe Mesajul viral al SRI de Crăciun
Florin Oprea pe RECOMAND Service Auto Serus
Iubitor de cultura pe Au murit cavalerii aceia tăcuți…
Nicolescu pe De meam urbe…
Nicolescu pe De meam urbe…
Cristina Cojocaru pe Unlock stand up
Irina pe Unlock stand up
Cristina Cojocaru pe Omul care se ruga să fie rău…
Un nemultumit care nu e de acord cu examenul psihologic cu spaga pe Sondaj observatorulph.ro: Din ce motive credeți că se produc frecvent accidente rutiere grave?
Gabriel(colaborator uber de 6 ani) pe Uber este acum în Ploiești – de ce să te bucuri?
Chiar nu mai gândiţi ? pe Cum ar fi, dacă…?
veorica docila pe Cum ar fi, dacă…?
Marian G. ( angajat al sistemului anti grindina) pe Cât de adevărat este mitul că rachetele antigrindină alungă ploaia?