Contrast ploieștean în ceea ce privește asistența la meciurile de pe tern propriu al celor două prim divizionare, Petrolul și Astra. Deși a evoluat primele trei partide ale sezonului la Buzău și alte patru cu accesul restricționat, Petrolul ocupă locul 2 în clasamentul spectatorilor la meciurile de acasă, cu o medie de 8.112 privitori. În deplasare, lupii au fost urmăriți în medie de 3.578 spectatori, clasându-se pe un onorant loc 5 la ,,general”.
La polul opus se află concitadina Astra. Alb-negrii au avut cea mai ,,subțire” asitență din Liga I la meciurile de pe teren propriu, cu o medie de 1.120 spectatori! În deplasare, trupa din ,,9 Mai” a suscitat mai mult interes, medie de 4.970 spectatori, cu care a săltat la ,,general” pe locul 14.
Echipa care s-a bucurat de cea mai mare asistență în tribune sezonul trecut a fost Steaua, prima atât în clasamentul spectatorilor la meciurile de pe teren propriu (medie -16.147) cât și în ierarhia privitorilor la partidele din deplasare (medie – 10.188).