Aproape că nu este clasă la școală sau grupă la grădiniță unde să nu fie copii absenți din cauza problemelor de sănătate. Fie că vorbim despre infecții ale căilor respiratorii superioare, pneumonii sau probleme digestive, numărul cazurilor a crescut semnificativ în această perioadă. Au sesizat-o și medicii pediatri care abia mai fac față prezentărilor de urgență.
Colectivitățile reprezintă principalul factor de răspândire a virușilor. Din păcate, sunt și situații în care, în ciuda simptomelor vizibile a stărilor de rău, părinții insistă să-i ducă pe cei mici la școală sau la grădiniță, motivând că nu au cu cine-i lăsa, iar un concediu medical pentru cel mic ar putea să le creeze probleme la serviciu. În unele cazuri, îi trimit de-acasă chiar și cu antibioticul la ei, fiind acceptați de cadrele didactice chiar și cu stările de rău.
O greșeală care-i afectează nu doar pe copiii lor, ci și pe ceilalți din colectivitate.
În această perioadă, secții de Pediatrie sunt luate cu asalt de către părinții care vin cu cei mici cu febră, vărsături, scaune diareice. La unele spitale, cum este, spre exemplu, și cazul celui din Vălenii de Munte, adresabilitatea aproape că s-a dublat în aceste luni.
La Câmpina, din cauza deficitului de specialiști pediatri și a zilelor în care nu a fost asigurat serviciul de gardă, numărul pacienților a scăzut, persoanele cu probleme adresându-se altor unități medicale.
Pediatrii le recomandă părinților să nu vină la urgențe încă de la primul simptom al copilului, ci să solicite un prim consult și medicului de familie. Dar tot ei recunosc că este o limită foarte greu de stabilit, uneori chiar și pentru specialiști, când să se limiteze la tratamentul administrat acasă și când să se prezinte la un cabinet de specialitate. Însă consideră că fiecare părinte își cunoaște copilul, are discernământ și știe când este cazul de a veni la spital și când poate aplica acasă terapia uzuală.
Cea mai importantă însă este izolarea celui mic de colectivitate în momentul în care își fac apariția primele simptome ale bolii. Și cadrele didactice au un rol important în acest sens, dar mai ales asistenții medicali școlari care ar trebui să facă triajul.
Foto cu caracter ilustrativ

