sâmbătă, februarie 7, 2026
AcasăAuto-motoGiratoriul rușinii la Ploiești. Cât stau șoferii să iasă din oraș

Giratoriul rușinii la Ploiești. Cât stau șoferii să iasă din oraș

giratoriu petrom

Ploieștiul poate intra, cu siguranță, în Cartea Recordurilor la capitolul extreme de trafic. Dovada clară o reprezintă sensul giratoriu de plastic improvizat în urmă cu mai bine de 10 ani la ieșire din Ploiești spre Mizil, în zona benzinăriei Petrom.

- Publicitate -

Dacă la început soluția s-a vrut a fi una temporară pentru a vedea necesitatea construirii unui sens în zonă, iată că, peste ani, soluția a rămas una definitivă. Mai puțin circumferința giratoriului, care a scăzut proporțional cu fiecare accident de circulație petrecut aici, în așa fel încât, în momentul de față, cei care tranzitează zona mai că se învârt într-un cerc imaginar. Vorbim aici de mii de șoferi de tir și autoturisme care circulă în fiecare zi intersecția respectivă și pentru care autoritățile abilitate nu iau nicio măsură. Un cititor al Observatorulph.ro ne-a trimis azi câteva fotografii făcute zilele trecute în zona giratoriului de plastic. ”Stai cel puțin 10 minute să ieși din oraș. Se fac cozi pe ambele sensuri de aproape un kilometru. Te enervezi și înjuri pe fiecare șofer mai îndrăzneț, care fie taie calea, fie pune frână în fața ta. Toate astea sunt generate nu de noi, șoferii, ci de nepăsarea celor care ne conduc. Acum câțiva ani, primarul Bădescu și-a făcut giratoriu la ieșire din curte, în loc să facă aici. Sunt foarte curios dacă actualul primar va lua în seamă reclamațiile noastre”, susține cititorul nostru.

Vezi mai jos imaginile cu cozile formate la giratoriul de plastic.

giratoriu petrom2

giratoriu petrom3

giratoriu petrom

Ciprian Pap
Ciprian Paphttps://www.observatorulph.ro/
Ciprian Pap este jurnalist local din 2007. A lucrat ca redactor/reporter/realizator în presa tipărită dar și în TV, în redacții precum Universul Prahovean, Telegraful de Prahova, Alpha TV Ploiești, Monitorul de Prahova și Telegrama de Prahova (colaborator). Din 2008 face parte din echipa Observatorul Prahovean, unde a pus umărul la construcția ediției online. A renunțat treptat la scris pentru a se dedica dezvoltării tehnice a ziarului online și a proiectelor conexe iar acum este coordonatorul echipei tehnice. Este pasionat de tehnologie, publicitate și new media și îl vedeți semnând, din când în când, articole de profil.
RELATED ARTICLES

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Most Popular

Recent Comments

Roman satul de voi pe Mesajul viral al SRI de Crăciun
Florin Oprea pe RECOMAND Service Auto Serus
Iubitor de cultura pe Au murit cavalerii aceia tăcuți…
Nicolescu pe De meam urbe…
Nicolescu pe De meam urbe…
Cristina Cojocaru pe Unlock stand up
Irina pe Unlock stand up
Cristina Cojocaru pe Omul care se ruga să fie rău…
Un nemultumit care nu e de acord cu examenul psihologic cu spaga pe Sondaj observatorulph.ro: Din ce motive credeți că se produc frecvent accidente rutiere grave?
Gabriel(colaborator uber de 6 ani) pe Uber este acum în Ploiești – de ce să te bucuri?
Chiar nu mai gândiţi ? pe Cum ar fi, dacă…?
veorica docila pe Cum ar fi, dacă…?
Marian G. ( angajat al sistemului anti grindina) pe Cât de adevărat este mitul că rachetele antigrindină alungă ploaia?