Georgică Severin, președintele Societății Române de Radiodifuziune, fost senator PSD de Prahova, și-a serbat ziua de naștere la Seul, în Coreea de Sud, după un drum în interes de serviciu făcut la Bruxelles. În aceste zile el mai participă la o conferință în Palma de Majorca, Spania și se pregătește pentru o deplasare în Bulgaria. Toate aceste călătorii au loc în mai puțin de o lună.
Tolo.ro publică astăzi un amplu material despre deplasările în ”interes de serviciu” ale șefilor din Radio-ul și Televiziunea de stat:
”Deoarece sunt plecat într-o delegație mi-am petrecut o parte a zilei de naștere și cea mai mare parte a zilei numelui în avion”, scrie Georgică Severin, președintele Societății Române de Radiodifuziune, pe Facebook.
Mesajul este datat Seul, 23 aprilie.
Pe vremuri, fusele orare erau răsucite, în numele Radio România, de jurnaliști precum Ion Ghițulescu, Paul Grigoriu, Teoharia Coca-Cozma, Dan Voicilă și Gheorghe Minoiu.
Astăzi, fostul senator PSD Georgică Severin ne introduce în enigmatica ”sărbătorire a unei părți a zilei de naștere” la business class.
GEORGICĂ SEVERIN PE URMELE LUI OVIDIU MICULESCU
Înainte de Georgică Severin, la Radio România a fost uns, tot de PSD, Ovidiu Miculescu.
Miculescu făcuse, în doi ani de zile, 32 de deplasări externe, la business class.
Cheltuieli de 110.000 de euro, fără a mai socoti însoțitorii.
Ai fi zis că, venit în locul lui Phileas Fogg, actualul președinte al RRA, Georgică Severin, va fi mai prudent.
Iată cum arată o secvență din ”programul Severin”, dezvăluit printr-o scrisoare disperată de angajații radioului public:
- 19 – 20 aprilie, adunarea Euroradio , Bruxelles.
- 23 – 24 aprilie, comitet director PBI, Seul.
- 10 – 13 mai, conferinta COPEAM, Palma de Majorca.
- 17-18 mai, Pravets, Bulgaria.
Sunt doar cele mai proaspete deplasări.
Articolul de azi îl găsește pe Georgică Severin deasupra albastrului Mediteranei.
Sau, cum ar transmite el pentru un public avid de noutăți, ”zburăm deasupra mării, pe când a răsărit o mare parte a soarelui”.
Citește continuarea pe tolo.ro

