luni, februarie 16, 2026
AcasăEconomicCum poți obține bani pentru IMM-uri

Cum poți obține bani pentru IMM-uri

bani imm uri

Guvernul a aprobat astăzi o hotărâre pentru instituirea schemei de ajutor de stat “Scale UP” având ca obiectiv stimularea investițiilor întreprinderilor mici și mijlocii.

- Publicitate -

„Schema de ajutor are o valoare totală maximă de 900 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 200 milioane euro, pentru perioada 2017-2020. Nivelul maxim al ajutorului de stat acordat unui beneficiar în cadrul acestei scheme nu poate depăși 5 milioane lei”, a anunțat Guvernul.

Numărul estimat al întreprinderilor care urmează să beneficieze de ajutor de stat în baza schemei este de 200 beneficiari. Finanțarea va fi oferită sub formă de credite de angajament pentru emiterea de acorduri pentru finanțare pentru perioada 2017-2020 în valoare de 900 milioane lei și sub formă de credite bugetare pentru plata ajutorului de stat pentru perioada 2017-2023 în valoare de 900 milioane lei.

„România, alături de Polonia, Italia și Bulgaria, se numără printre țările cu cea mai mare nevoie de investiții în rândul firmelor cu potențial de creștere, potrivit Scale Up Index, studiu lansat foarte recent de Comisia Europeana. Același raport arată că principalele lucruri care ar trebui îmbunătățite pentru firme se referă la accesul la finanțare și personal calificat, la crearea de competențe noi pentru angajați și manageri. Ne dorim ca Scale Up să devină o schemă prin care antreprenorii să poată face investițiile necesare în companie, sa devină o schemă care să ajute companiile să crească puternic și, mai ales, să treacă granițele țării”, a declarat Costin Borc, viceprim-ministru, ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri.

- Publicitate -

„Schema de ajutor de stat va conduce la creșterea numărului locurilor de muncă nou create, a încasărilor la bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale, precum și la majorarea volumului de investiții străine în România și a volumului de investiții în cadrul regiunilor defavorizate”, se arată în comunicatul Guvernului. 

Din bugetul maxim de 900 de milioane de lei, suma de 270 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 60 milioane euro, va fi alocată în mod egal și distinct celor trei zone pilot pentru dezvoltarea unor programe integrate din fonduri europene și bugetul național în vederea îmbunătățirii situației socio-economice a locuitorilor, prevăzute în memorandumul cu tema „Dezvoltarea unor programe integrate din fonduri europene și bugetul național pentru îmbunătățirea situației sociale și economice a locuitorilor din zonele pilot de intervenție Valea Jiului, zona Roșia Montană – Munții Apuseni și comunitățile marginalizate din Moldova”, aprobat de Guvernul României în data de 28 septembrie 2016.” Finanțarea schemei de ajutor de stat se asigură din bugetul aprobat anual al Ministerului Economiei, Comerţului și Relaţiilor cu Mediul de Afaceri.

Roxana Tănase
Roxana Tănasehttps://www.observatorulph.ro/
Roxana Tănase lucrează în presă din 1999. A fost reporter la Telegraful de Prahova și la postul local de televiziune Alpha TV din Ploiești, iar din 2012 a ales să facă parte din echipa Observatorulph.ro. Roxana se numără printre jurnaliștii cu cea mai mare experiență din presa locală și acoperă în special domenii precum administrație și politică.
RELATED ARTICLES

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Most Popular

Recent Comments

Roman satul de voi pe Mesajul viral al SRI de Crăciun
Florin Oprea pe RECOMAND Service Auto Serus
Iubitor de cultura pe Au murit cavalerii aceia tăcuți…
Nicolescu pe De meam urbe…
Nicolescu pe De meam urbe…
Cristina Cojocaru pe Unlock stand up
Irina pe Unlock stand up
Cristina Cojocaru pe Omul care se ruga să fie rău…
Un nemultumit care nu e de acord cu examenul psihologic cu spaga pe Sondaj observatorulph.ro: Din ce motive credeți că se produc frecvent accidente rutiere grave?
Gabriel(colaborator uber de 6 ani) pe Uber este acum în Ploiești – de ce să te bucuri?
Chiar nu mai gândiţi ? pe Cum ar fi, dacă…?
veorica docila pe Cum ar fi, dacă…?
Marian G. ( angajat al sistemului anti grindina) pe Cât de adevărat este mitul că rachetele antigrindină alungă ploaia?