joi, februarie 19, 2026
AcasăNaționalViteza trenurilor va crește de la 50 la 120 km/h pe coridorul...

Viteza trenurilor va crește de la 50 la 120 km/h pe coridorul IV

tren

Accelerarea lucrărilor de infrastructură din acest an va scurta semnificativ durata unei călătorii cu trenul pe porţiunea românească a Coridorului IV paneuropean, care face legătură între Turcia şi Germania, astfel că trenul va deveni o optiune în rândul publicului, a declarat directorul general al CFR SA, Marius Chiper. CFR SA, cunoscută şi ca CFR Infrastructură, este compania care administrează infrastructura de cale ferată din România.

- Publicitate -

Coridorul IV pan-european, lung de circa 2.000 de kilometri, face legătura între oraşele germane Dresda şi Nurnberg şi metropola turcească Istanbul, cu trecere prin Cehia, Austria, Ungaria, România şi Bulgaria.

Porţiunea românească a coridorului IV are circa 800 de kilometri, fiind cuprinsă între Curtici, judeţul Arad, şi Constanţa, pe traseul Curtici-Arad-Simeriu-Coşlariu-Sighişoara-Braşov-Bucureşti-Constanţa.

Însă lucrările pe tronsonul Simeria-Sighişoara, parte din coridor, au întârziat mai mulţi ani, dar în 2016 acestea au accelerat, iar redeschiderea circulaţia pe anumite segmente feroviare va fi făcută încă din primul trimestru al anului viitor.

- Publicitate -

Lucrările pe partea românească a coridorului paneuropean au acelerat în ultimul timp, la presiunea Comisiei Europene, care finanţează mare parte din lucrări.

Cu toate acestea, lucrările sunt mult întârziate, astfel că viteza pe porţiunea românească a coridorului rămâne cea mai mică de pe traseul paneuropean. 

Compania care gestionează infrastructura feroviară a României, inclusiv cea de pe coridorul IV, este CFR SA.

- Publicitate -

Compania a finanţat în ultimii ani din surse proprii lucrări de reparaţii şi investitii în infrastructură feroviară, lucrări care au contribuit la reducerea numărului de restricţii de viteză pe întreaga reţea, de la 596 de restricţii înregistrate în anii anteriori, la 187 de restricţii în 2016.

În primele opt luni din acest an, CFR SA a înregistrat un profit brut de 227 milioane lei (50,4 milioane euro), potrivit raportului financiar preliminar al companiei.

Evoluţia financiară pozitivă s-ar putea menţine până la finalul anului, estimează şeful CFR SA. 

- Publicitate -

Veniturile estimate pentru acest an sunt de 2,65 miliarde lei (590 milioane euro).

În prezent, potrivit raportului financiar, compania nu înregistrează datorii la bugetul de stat, la bugetele locale şi nici datorii rezultate din activitatea curentă a companiei.

Arieratele comerciale, reprezentate de datorii neplătite la timp către alte firme, s-au redus la 97,4 milioane lei în primele opt luni ale anului, în condiţiile în care în anii anteriori datoriile au atins chiar şi nivelul de un miliard de lei. 

- Publicitate -

sursaȘ digi24.ro

Georgiana Kelemen
Georgiana Kelemen
Georgiana Kelemen lucrează în presa locală din 2005. A lucrat ca tehnoredactor în presa tipărită, în redacții precum Viața Prahovei, Universul Prahovean, Telegraful de Prahova, Monitorul de Prahova și Telegrama. Din 2016 face parte din echipa Observatorul Prahovean, unde a pus umărul la dezvoltarea ediției online, învâțând și să scrie articole dar și să se modeleze în alte domenii. Chiar dacă a descoperit complexitatea domeniului de comunicare, grafică, editare video și se dedică dezvoltării proiectelor conexe ale ziarului online, Georgiana semnează texte din domeniul comunicării și promovării.
RELATED ARTICLES

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Most Popular

Recent Comments

Roman satul de voi pe Mesajul viral al SRI de Crăciun
Florin Oprea pe RECOMAND Service Auto Serus
Iubitor de cultura pe Au murit cavalerii aceia tăcuți…
Nicolescu pe De meam urbe…
Nicolescu pe De meam urbe…
Cristina Cojocaru pe Unlock stand up
Irina pe Unlock stand up
Cristina Cojocaru pe Omul care se ruga să fie rău…
Un nemultumit care nu e de acord cu examenul psihologic cu spaga pe Sondaj observatorulph.ro: Din ce motive credeți că se produc frecvent accidente rutiere grave?
Gabriel(colaborator uber de 6 ani) pe Uber este acum în Ploiești – de ce să te bucuri?
Chiar nu mai gândiţi ? pe Cum ar fi, dacă…?
veorica docila pe Cum ar fi, dacă…?
Marian G. ( angajat al sistemului anti grindina) pe Cât de adevărat este mitul că rachetele antigrindină alungă ploaia?