joi, februarie 12, 2026
AcasăPoliticMesajele candidaților la Primăria Ploiești după alegeri

Mesajele candidaților la Primăria Ploiești după alegeri

primaria ploiesti sediu

Alegerile la Primăria Ploiești s-au încheiat cu victoria liberalului Adrian Dobre. Iată ce mesaje au postat pe Facebook primii clasați în competiția electorală:

- Publicitate -

Adrian Dobre (PNL): Va mulțumesc pentru încrederea acordata prin votul de ieri!

Cristian Ganea (PSD): Alegerile locale s-au încheiat. A fost o perioadă dificilă, în care am avut o campanie electorală grea, dar frumoasă. 
Am simţit sprijinul echipei PSD Ploieşti, oameni care au avut încredere în mine şi m-au susţinut necondiţionat. 
Le mulţumesc în primul rând ploieştenilor, atât celor care m-au votat, cât şi tuturor celor care s-au prezentat la urne, dând dovadă de responsabilitate şi de spirit civic.
În felicit pe domnul Adrian Dobre, iar dumneavoastră vă promit că vom continua împreună. Vom propune Ploieştiului un plan de dezvoltare pe 20 de ani care să ţină cont de ceea ce toţi politicienii au promis în campania electorală.
Ţine de responsabilitatea şi respectul nostru faţă de cetăţeni să ne ţinem de cuvânt

Grațiela Gavrilescu (ALDE): Dragi ploieșteni,
Vă mulțumesc tuturor acelora dintre dumneavoastră care, votându-mă, ați investit încredere în mine și în proiectele pe care vi le-am propus pentru orașul în care trăim!
Nu ați fost puțini deloc!
Nu SUNTEM puțini noi, cei care credem și ne păstrăm speranța că municipiul Ploiești se poate schimba în bine.
Ca liberal autentic, respect, însă, voința majorității:
Îl felicit pe noul primar și îi doresc un mandat bun, liniștit și eficient.
Depinde numai de dumnealui să fie așa!
Doresc, de asemenea, să le mulțumesc echipei mele de campanie, colegilor înscriși în cursa pentru Consiliul Local Ploiești, pentru Consiliul Județean, dar și prietenilor care au candidat pentru funcții de primari și consilieri ALDE în celelalte localități ale județului. M-au susținut, i-am susținut, suntem o echipă!
Le mulțumesc, nu în ultimul rând, contracandidaților mei, care au respectat dreptul dumneavoastră de a fi corect informați și au manifestat fair-play în competiție. Îi felicit pentru asta și le doresc succes în continuarea activității dumnealor.
Dragii mei,
Chiar dacă numărul voturilor nu m-a propulsat în funcția de primar, eu sunt aceeași și voi rămâne Grațiela PENTRU PLOIEȘTI!
În calitate de copreședinte al ALDE Prahova, vă asigur că grupul nostru de consilieri va promova și va vota numai acele proiecte bune pentru Ploiești și că ne dorim ca noul Consiliu Local să devină ceea ce legea i-o impune: forul legislativ al municipiului.
Încă o dată, vă mulțumesc, din suflet, și vă doresc să vă bucurați de liniște și fericire, acasă și în orașul pe care îl iubim cu toții atât de mult!
Grațiela pentru Ploiești!

- Publicitate -

aDaniel Savu (independent) : Mulțumesc ploieștenilor care m-au onorat cu încrederea și susținerea lor, atât în campania pentru alegerile locale, cât și la votul din 5 iunie. Timpul va dovedi cu siguranță cât de multă nevoie are Ploieștiul să facă trecerea de la votul politic, la atitudine și reacție civică. Prin candidatura ca independent, pe care o consider corectă și necesară, am vrut să demonstrez că întotdeauna poate exista o alternativă și să dau un semnal pentru eliminarea intereselor obscure de la vârful administrației. Practic, am vrut să opresc o grupare de tip mafiot să se alimenteze din banul public.

Îl felicit pe noul primar, domnul Adrian Dobre, și vreau să îi transmit că, pe lângă îndeplinirea programului său electoral, are datoria să facă lumină și în activitatea tuturor structurilor locale. Schimbarea începe cu ordine și aplicarea legii !

Eu voi rămâne același, încrezător pe propriul meu drum !

RELATED ARTICLES

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Most Popular

Recent Comments

Roman satul de voi pe Mesajul viral al SRI de Crăciun
Florin Oprea pe RECOMAND Service Auto Serus
Iubitor de cultura pe Au murit cavalerii aceia tăcuți…
Nicolescu pe De meam urbe…
Nicolescu pe De meam urbe…
Cristina Cojocaru pe Unlock stand up
Irina pe Unlock stand up
Cristina Cojocaru pe Omul care se ruga să fie rău…
Un nemultumit care nu e de acord cu examenul psihologic cu spaga pe Sondaj observatorulph.ro: Din ce motive credeți că se produc frecvent accidente rutiere grave?
Gabriel(colaborator uber de 6 ani) pe Uber este acum în Ploiești – de ce să te bucuri?
Chiar nu mai gândiţi ? pe Cum ar fi, dacă…?
veorica docila pe Cum ar fi, dacă…?
Marian G. ( angajat al sistemului anti grindina) pe Cât de adevărat este mitul că rachetele antigrindină alungă ploaia?