Aventura lui Galaxy Ploieşti pe scena primului eşalon fotbalistic feminin românesc continuă aşa cum ne-a obişnuit această grupare, adică cu mari peripeţii. Numai departe de finele săptămânii trecute, trupa condusă de Dan Preda a mai dat o mostră de adevărat „profesionism”! Unul, din păcate, departe de rigorile unei competiţii naţionale în care toate celelalte grupări angrenate îşi respectă statutul. Nu este, deloc, acest caz şi la echipa pregătită de Gheorghe Mihai, Galaxy pierzând, din nou, un meci la masa verde după ce oficialii acestei grupări nu au putut asigura asistenţa medicală la partida cu CSS Târgovişte programată la Boldeşti! Este al doilea caz de acest gen traversat de Galaxy Ploieşti după ce în ultima etapă a turului de campionat, scenariul s-a repetat şi la jocul cu CFR Constanţa.
Amical echilibrat
Pentru ca cele două echipe să bifeze, totuşi, un meci, fie el şi amical, la finele săptămânii trecute, Gheorghe Mihai a găsit înţelegere la omologul său târgoviştean, Gheorghe Tzitzicles, pentru organizarea unui meci de pregătire între cele două formaţii. La capătul unui spectacol atractiv, oaspetele s-au impus cu scorul de 5-3 profitând, în primul rând, de lipsa unui portar de meserie între buturile lui Galaxy. Punctele grupării gazdă au fost marcate de Anca Nina, Zăinescu şi Neacşu într-un joc în care replica formaţiei ploieştene a fost la înălţime. Imediat după joc, antrenorul oaspetelor, care este un membru activ în cadrul Comisiei de Fotbal feminin a FRF, a aflat de gravele probleme cu care se confruntă clubul ploieştean şi a propus, pe loc, acontarea a numai puţin de şase jucătoare de la Galaxy pentru un transfer la CSS Târgovişte!
Antrenorul a plătit transportul!
Dacă s-a găsit, în timp util, o arenă care să găzduiască meciul cu CSS Târgovişte, anunţul găsit pe site-ul FRF privind disputarea jocului la Boldeşti surprinzându-l până şi pe patronul lui Kaproni, George Negoiţescu, în schimb, problema transportului către arenă a fost rezolvată chiar de antrenor. Gheorghe Mihai, tehnicianul lui Galaxy, a plătit un microbuz care le-a transportat pe fetele primdivizionarei la Boldeşti şi le-a readus, apoi, la Ploieşti! Chiar dacă situaţia echipei este una extrem de delicată, Galaxy va onora proximul meci de campionat programat miercuri, la orele 13,00, în compania lui Smart Bucureşti, în Capitală.