Tensiune la gruparea de eşalon secund din cartierul 9 Mai deşi echipa lui Marian Manea se află, în continuare, în cărţile promovării pe prima scenă fotbalistică a ţării. Marius Şumudică, antrenorul adus în iarnă la cârma echipei pentru a conduce pe FC Ploieşti spre promovarea în prima ligă, nu a reuşit să fie un liant viabil între jucători şi conducerea administrativă a formaţiei ploieştene.
Tensiunile de la echipă au fost alimentate şi de aducerea de către Şumudică a unor fotbalişti de la Progresul Bucureşti, fosta sa grupare, care au fost folosiţi, până acum, cu regularitate, în detrimentul altor jucători cu vechi ştate de servicii la FC Ploieşti dar care nu au prea intrat în calculele antrenorului. Tocmai de aici se pare că s-au alimentat tensiunile, o serie de fotbalişti importanţi, precum Ştefan Ciobanu sau Gafiţa, fiind total nemulţumiţi de alegerile făcute de Şumudică în privinţa unsprezecelui de bază folosit în meciurile de campionat. Nici căpitanul echipei, experimentatul Gigel Rohat, nu a fost prea încântat de colaborarea cu Şumudică, astfel că la nemulţumirile acumulate de o serie de fotbalişti valoroşi, conducerea clubului din cartierul 9 Mai a decis că cea mai bună soluţie pentru detensionarea problemei ar fi îndepărtarea lui Marius Şumudică de la cârma echipei. „Trei jucători importanţi, Ştefan Ciobanu, Gafiţa şi Rohat s-au declarat total nemulţumiţi de colaborarea cu tehnicianul. Mai mult, aceştia i-au contestat şi pe o parte a jucătorilor care au fost aduşi de la Progresul dar care nu se ridică la nivelul pretenţiilor. Elocvent este faptul că după meciul de la Snagov, Rohat şi-a pus realmente la zid o serie de colegi care nu joacă nimic dar se cred deja fotbalişti” a spus o sursă din anturajul clubului din 9 Mai. În cursul zilei de astăzi se vor cunoaşte clarificările necesare la FC Ploieşti dar e greu de crezut că Şumudică va fi întors din drum, acesta anunţând, dealtfel, jucătorii, luni seara, despre intenţia sa de a demisiona. Vom reveni cu amănunte la cald din tabăra grupării conduse de Marian Manea pe parcursul zilei de astăzi.