Arbitri / Şoc în lumea arbitrajului românesc / Cristian Nica, în vizorul DNA!!!

Data:

Scandalul care a cutremurat, astăzi, fotbalul românesc, l-a atins, se spune, şi pe şeful arbitrilor prahoveni, Cristian Nica. DNA-ul caută, astăzi, în ograda mai multor cluburi dovezi la adresa banilor negri care circulă în sportul rege ajungând, în acest sens, până la şeful CCA, Gheorghe Constantin. Biroul acestuia, de la Casa Fotbalului, a fost sigilat, oamenii legii căutând dovezi  pentru a proba acuzele care i se aduc acestuia. Pe listă procurorilor figurează şi patronul lui FC Argeş, Cornel Penescu care ar fi recunoscut, dealtfel, că dădea mii de euro la „cavalerii fluierului” pentru a fi avantajată echipa pe care argeşeanul o finanţează. Între timp, Penescu a şi fost reţinut de oamenii legii, pe moment pentru 24 de ore. Nici cel mai bun asistent român al ultimilor ani, Cristian Nica, nu este scutit de emoţii, acesta aflându-se, şi el, în vizorul DNA. Fostul preşedinte al CJ Arbitri Prahova este acuzat, alături de  bucureşteanul Aurel Bogaciu şi sătmăreanul Marcel Savaniu, că ar fi primit bani la unele meciuri susţinute de FC Argeş, motiv pentru care a intrat şi el în vizorul DNA. Rămâneţi pe recepţie pentru a afla amănunte suplimentare legate de situaţia lui Cristian Nica.

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Provocarea Observatorul Prahovean

Sondaj Observatorul Prahovean

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Distribuie articolul:

Cele mai citite

Abonează-te la newsletter

Exclusiv

Un medic de la DSP Prahova încasează un spor de 5.548 de lei/lună

Observatorulph.ro publică astăzi situația salariilor de la Direcția de...

Imagini impresionante cu structura subterană a blocului Bucegi12, din centrul Ploieștiului

Vă prezentăm imagini spectaculoase surprinse în parcarea subterană și...

Tarifele la polițele RCA au început să scadă. Cât a plătit un proprietar de Dacia

Odată cu plafonarea tarifelor la RCA, polițele auto obligatorii...

Știri noi

Ziua Forțelor Terestre, la Ploiești. Film documentar, tabără de cercetași și expoziție de tehnică și armament

Ziua Forțelor Terestre va fi sărbătorită și la Ploiești....

18 bebeluși au fost părăsiți în maternitățile din Prahova în primele două luni ale lui 2023

18 bebeluși au fost părăsiți în maternitățile din Prahova...

Primarul orașului Breaza, în direct, pe Dada Tv și Observatorul Prahovean

Primarul localității Breaza, Bogdan Novac, este miercuri seară, în...

Informații utile

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Scandalul comisionului BCR s-a terminat prost pentru primarul Volosevici – Observatorul Prahovean LIVE

Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu discută în...

Criză de medici specialiști la SJU Ploiești – De ce nu s-a prezentat nimeni la concurs – Observatorul Prahovean LIVE

Claudiu Vasilescu îl are invitat în emisiunea Observatorul Prahovean...

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

18 bebeluși au fost părăsiți în maternitățile din Prahova în primele două luni ale lui 2023

18 bebeluși au fost părăsiți în maternitățile din Prahova...