Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp pe DN72, în zona fabricii Bauelemente. Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, este vorba de o coliziune între un tir și un autobuz.
Din primele informații, se pare că o persoană a fost rănită. Traficul rutier în zonă este ușor îngreunat. La fața locului au sosit și pompierii din cadrul ISU Prahova, care asigură zona accidentului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, în autobuzul de transport călători se aflau 24 pasageri. În urma impacutlui, o persoană din autobuz a fost rănită iar, în momentul de față (14:15) este asistată de echipajele Serviciului Județean de Ambulanță. Autotrenul implicat în accident transporta bere.

