În această dimineaţă, în jurul orei 8, traficul din centrul Ploieştiului le-a dat dureri de cap şoferilor grăbiţi. Asta deoarece semafoarele din zona Casei de Cultură a Sindicatelor nu funcţionau.
„Îşi bat joc de noi! Nu înţeleg de ce semafoarele se strică atât de des, iar conducerea Primăriei nu reacţionează?” se întreba retoric unul dintre şoferii care a străbătut oraşul în aproape 45 de minute. Serviciul de semaforizare al oraşului este administrat de firma Selas, aparţinând lui Cătălin Beciu, un om de afaceri care a fost exclus din PD în urmă cu doi ani. Deşi în campania electorală, actualul primar al Ploieştiului, Andrei Volosevici, a criticat proasta funcţionare a semafoarelor din oraş, contractul nu a fost reziliat. De fiecare dată când a fost chestionat pe această temă, patronul firmei de semaforizare a dat vina pe alimentarea necorespunzătoare a semafoarelor cu energie electrică.