Proiect / Ploieştenii ar putea călători cu trenul între cartiere

Data:

Conducerea RATP Ploieşti a propus companiei CFR un parteneriat prin care oraşul să beneficieze de un sistem integrat de transport urban şi feroviar. Dacă proiectul se va realiza, ploieştenii ar putea călători între majoritatea cartierelor cu trenuri speciale.

 Cu cinci milioane de euro, ploieştenii ar putea beneficia de un mijloc de transport mai puţin obişnuit: trenurile de călători. Cel puţin aşa susţine directorul RATP Ploieşti, Radu Popescu, care a propus companiei CFR un proiect care vizează integrarea transportului feroviar în cel urban. „Ploieştiul este înconjurat de o cale ferată funcţională, mai puţin pe distanţa dintre cartierele Malu Roşu şi Nord. Cu cinci milioane de euro am putea face un inel, care să deservească viitorii călători. Practic, ploieştenii vor putea merge dintr-un cartier într-alutl folosind cursele speciale”, a declarat Radu Popescu. Sursa de finanţare ar putea fi fondurile europene atrase de Polul de Dezvoltare Ploieşti. Inelul feroviar ar acoperi următoarele cartiere: Vest-Malu Roşu-Enăchiţă Văcărescu-Nord-Mihai Bravu-Dorobanţu-Pictor Rosenthal –Sud. Colaborarea cu CFR mai cuăprinde alte două proiecte: curse pentru navetiştii pe traseul Ploieşti-Bucureşti şi curse turistice Bucureşti-Ploieşti-Predeal, turiştii urmând să beneficieze de un sistem integrat de transport de la Aeroportul Otopeni până la orice hotel de pe Valea Prahovei.

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Provocarea Observatorul Prahovean

Sondaj Observatorul Prahovean

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Distribuie articolul:

Cele mai citite

Abonează-te la newsletter

Exclusiv

Un medic de la DSP Prahova încasează un spor de 5.548 de lei/lună

Observatorulph.ro publică astăzi situația salariilor de la Direcția de...

Imagini impresionante cu structura subterană a blocului Bucegi12, din centrul Ploieștiului

Vă prezentăm imagini spectaculoase surprinse în parcarea subterană și...

Tarifele la polițele RCA au început să scadă. Cât a plătit un proprietar de Dacia

Odată cu plafonarea tarifelor la RCA, polițele auto obligatorii...

Știri noi

Ziua Forțelor Terestre, la Ploiești. Film documentar, tabără de cercetași și expoziție de tehnică și armament

Ziua Forțelor Terestre va fi sărbătorită și la Ploiești....

18 bebeluși au fost părăsiți în maternitățile din Prahova în primele două luni ale lui 2023

18 bebeluși au fost părăsiți în maternitățile din Prahova...

Primarul orașului Breaza, în direct, pe Dada Tv și Observatorul Prahovean

Primarul localității Breaza, Bogdan Novac, este miercuri seară, în...

Informații utile

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Scandalul comisionului BCR s-a terminat prost pentru primarul Volosevici – Observatorul Prahovean LIVE

Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu discută în...

Criză de medici specialiști la SJU Ploiești – De ce nu s-a prezentat nimeni la concurs – Observatorul Prahovean LIVE

Claudiu Vasilescu îl are invitat în emisiunea Observatorul Prahovean...

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

18 bebeluși au fost părăsiți în maternitățile din Prahova în primele două luni ale lui 2023

18 bebeluși au fost părăsiți în maternitățile din Prahova...