Ziua și ”recolta” de conducători beți, drogați sau fără permis pe șoselele din Prahova

Data:

Acțiunea și ”recolta” de indivizi care conduc în Prahova beți, drogați sau fără a avea permis de conducere. Nu există acțiune zilnică a poliției fără astfel de cazuri.

- Publicitate -

Conform datelor IPJ Prahova, la data de 18 aprilie, în jurul orei 12.30, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Valea Doftanei au oprit pentru control, în Telega, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 20 de ani, din municipiul Câmpina.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, pe bancheta din dreapta a fost identificată o tânără care i-ar fi încredințat autoturismul, deși avea cunoștință despre faptul că acesta nu posedă permis de conducere.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințare.

- Publicitate -

Un alt caz, în jurul orei 15.30. Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au oprit pentru control un autoturism care circula pe Bulevardul Republicii către Blejoi. Fusese înregistrat de aparatul radar cu viteza de 94 km/h.

Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Petrești, județul Dâmbovița.

Întrucât acesta manifesta un comportament suspect a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat o valoare pozitivă la substanța Cannabis. A fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive.

- Publicitate -

În această dimineață, în jurul orei 5.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Plopeni au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 35 de ani, din comuna Păulești. Acesta circula din direcția comunei Dumbrăvești către Plopeni.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule eliberat de autoritățile române. În luna februarie i-ar fi fost reținut permisul eliberat de autoritățile din Italia.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Provocarea Observatorul Prahovean

Sondaj Observatorul Prahovean

Distribuie articolul:

Cele mai citite

Abonează-te la newsletter

Exclusiv

Un medic de la DSP Prahova încasează un spor de 5.548 de lei/lună

Observatorulph.ro publică astăzi situația salariilor de la Direcția de...

Imagini impresionante cu structura subterană a blocului Bucegi12, din centrul Ploieștiului

Vă prezentăm imagini spectaculoase surprinse în parcarea subterană și...

Tarifele la polițele RCA au început să scadă. Cât a plătit un proprietar de Dacia

Odată cu plafonarea tarifelor la RCA, polițele auto obligatorii...

Știri noi

Ziua Forțelor Terestre, la Ploiești. Film documentar, tabără de cercetași și expoziție de tehnică și armament

Ziua Forțelor Terestre va fi sărbătorită și la Ploiești....

18 bebeluși au fost părăsiți în maternitățile din Prahova în primele două luni ale lui 2023

18 bebeluși au fost părăsiți în maternitățile din Prahova...

Primarul orașului Breaza, în direct, pe Dada Tv și Observatorul Prahovean

Primarul localității Breaza, Bogdan Novac, este miercuri seară, în...

Informații utile

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Scandalul comisionului BCR s-a terminat prost pentru primarul Volosevici – Observatorul Prahovean LIVE

Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu discută în...

Criză de medici specialiști la SJU Ploiești – De ce nu s-a prezentat nimeni la concurs – Observatorul Prahovean LIVE

Claudiu Vasilescu îl are invitat în emisiunea Observatorul Prahovean...

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

18 bebeluși au fost părăsiți în maternitățile din Prahova în primele două luni ale lui 2023

18 bebeluși au fost părăsiți în maternitățile din Prahova...