Doctor bun. Scrisoarea de mulțumire a unui preot pentru Dragoș Muraru, chirurg vascular la SJU Ploiești

Data:

Observatorul Prahovean a demarat campania ”Doctor bun” prin care și propune să mediatizeze medicii din Ploiești/Prahova apreciați pentru profesionalismul lor mai ales de pacienți.

- Publicitate -

Pe lângă articolele realizate de reporterii noștri despre doctorii buni în special din sistemul de stat, Observatorul Prahovean va publica și scrisorile de mulțumire ale pacienților transmise pe adresa redactie@observatorulph.ro.

Printre aceștia se numără și Preotul Ștefan, care a ținut să-i mulțumească public medicului Dragoș Muraru, specialist în chirurgie vasculară la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești.

Iată mesajul transmis de pacient medicului Muraru:

”În primul rând doresc să felicit redacția Observatorului Prahovean pentru campania inițiată. Prahovenii trebuie să știe că au în județul lor doctori minunați, care n-au uitat să fie umani și să-și exercite misiunea și meseria cu empatie și responsabilitate.

- Publicitate -

Am datoria morală de a aduce mulțumiri cordiale domnului doctor Dragoș Muraru, chirurg vascular în cadrul Spitalului Județean Ploiești, cât și întregii sale echipe, respectiv asistente și infirmiere din cadrul secției chirurgie vasculară.

Citește și Doctor bun. Interviu cu Tiberius Ofrim, medic urgentist la Spitalul Județean Ploiești: ”În cazuri grave nu ai timp să te gândești de două ori!”

În luna ianuarie a acestui an, am ajuns la domnia sa cu mama mea, Alexandrina Stanciu, în calitate de pacientă. Încă de la prima consultație am remarcat blândețea, dedicarea, profesionalismul, empatia și calmul dovedite.

”Singur a luat pacienta în brațe”

Venisem cu mama pentru amputație bilaterală membre inferioare, fiind imobilizată in scaunul cu rotile. A preluat-o personal de la ușa cabinetului.

- Publicitate -

A văzut că eu am probleme cu coloana și nu m-a lăsat să mă implic în manipularea pacientei. Singur a luat-o în brațe și a întins-o pe pat pentru consultație, la fel și după, când a așezat-o din nou în scaunul rulant. Oare câți medici ar proceda așa?

Ne-a explicat in amănunt întreaga procedură, a operat-o cu succes deși mama are o multitudine de afecțiuni și zilnic îmi scria despre evoluția postoperatorie.

”Venea din timpul liber la vizetele bolnavilor”

Acest medic venea din timpul liber să-și vadă pacienții la saloane, ceea ce rar mi-a fost dat să văd având în vedere că de ani de zile merg cu mama la diverse spitale.

- Publicitate -

Doamnele asistente și infirmiere se comportau exemplar cu fiecare pacient. Aș vrea sa mai punctez două aspecte.

În scurtele mele vizite la salonul mamei, am întâlnit situații în care în mod total nejustificat, aparținători sau pacienți, se adresau cadrelor agresiv și vulgar. Cu lacrimi în ochi, asistentele și infirmierele continuau să-i îngrijească cu aceeași dăruire. Erau într-o continuă alergătura, treceau la fiecare cinci minute pe la paturile pacientilor.

La externare, am vrut să ofer echipei în semn de recunoștință un buchet de flori și o cutie de bomboane. Ce au făcut? I le-au dăruit mamei, spunându-mi că și-au făcut doar datoria și că mulțumirea lor constă în faptul că încă un pacient a fost salvat.

- Publicitate -

Felicitări Domnule Doctor Dragoș Muraru, felicitări echipei din secția chirurgie vasculară a Spitalului Județean Ploiești! Preot Ștefan”

Dacă ați fost tratat de un medic bun, căruia îi datorați sănătatea sau chiar viața, nu ezitați să ne scrieți la adresa redactie@observatorulph.ro sau să ne trimiteți un mesaj pe whatsapp la 0785 075 112

Provocarea Observatorul Prahovean

Sondaj Observatorul Prahovean

Distribuie articolul:

Cele mai citite

Abonează-te la newsletter

Exclusiv

Un medic de la DSP Prahova încasează un spor de 5.548 de lei/lună

Observatorulph.ro publică astăzi situația salariilor de la Direcția de...

Imagini impresionante cu structura subterană a blocului Bucegi12, din centrul Ploieștiului

Vă prezentăm imagini spectaculoase surprinse în parcarea subterană și...

Tarifele la polițele RCA au început să scadă. Cât a plătit un proprietar de Dacia

Odată cu plafonarea tarifelor la RCA, polițele auto obligatorii...

Știri noi

Ziua Forțelor Terestre, la Ploiești. Film documentar, tabără de cercetași și expoziție de tehnică și armament

Ziua Forțelor Terestre va fi sărbătorită și la Ploiești....

18 bebeluși au fost părăsiți în maternitățile din Prahova în primele două luni ale lui 2023

18 bebeluși au fost părăsiți în maternitățile din Prahova...

Primarul orașului Breaza, în direct, pe Dada Tv și Observatorul Prahovean

Primarul localității Breaza, Bogdan Novac, este miercuri seară, în...

Informații utile

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Scandalul comisionului BCR s-a terminat prost pentru primarul Volosevici – Observatorul Prahovean LIVE

Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu discută în...

Criză de medici specialiști la SJU Ploiești – De ce nu s-a prezentat nimeni la concurs – Observatorul Prahovean LIVE

Claudiu Vasilescu îl are invitat în emisiunea Observatorul Prahovean...

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

18 bebeluși au fost părăsiți în maternitățile din Prahova în primele două luni ale lui 2023

18 bebeluși au fost părăsiți în maternitățile din Prahova...