joi, ianuarie 22, 2026
AcasăEvenimentCum au fost furați peste 4 milioane dintr-un fond privat de pensii...

Cum au fost furați peste 4 milioane dintr-un fond privat de pensii în România. Zeci de percheziții în Prahova, București și alte județe

48 de percheziții au loc joi dimineață în Prahova, București și alte 11 județe într-un dosar de delapidare, în care doi angajați ai unor bănci ar fi furat peste patru milioane de euro dintr-un fond privat de pensii.

- Publicitate -

Cei doi ar fi fost sprijiniți de șapte persoane juridice. Debitarea conturilor s-ar fi realizat atât prin transfer direct către conturile bănuiţilor şi ale celorlalte persoane fizice, cât şi prin transfer către conturile unor persoane juridice, sub forma unor plăţi pentru achiziţii bunuri ori servicii fictive.

„Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 1, cu sprijinul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pune în aplicare 48 de mandate de percheziţie domiciliară, 80 de mandate de aducere şi 32 de ordonanţe de ridicare înscrisuri la adrese din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Teleorman, Constanţa, Tulcea, Olt, Prahova, Dâmboviţa, Sibiu, Braşov, Vâlcea, Vrancea şi Gorj, într-o cauză penală privind săvârşirea infracţiunii de delapidare”, au precizat reprezentanții IGPR.

Conform sursei citate, la începutul lunii mai 2022, administratorii unui fond privat de pensii, asociat unei unităţi bancare, au sesizat lipsa unor documente justificative pentru operaţiuni de debitare a unor conturi de depozit, în cuantum de aproximativ 22 de milioane de lei.

- Publicitate -

În urma probatorului administrat a reieşit faptul că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de delapidare (726 acte materiale), complicitate la delapidare, fals intelectual, uz de fals şi fals în declaraţii, fapte ce au fost reţinute în sarcina a 15 persoane fizice, dintre care doi angajaţi din cadrul unei unităţi bancare şi mai multe persoane juridice.

Astfel, s-a reţinut că în perioada 2019-2022, două persoane angajate în cadrul băncii, cu sprijinul unor apropiaţi şi a 7 persoane juridice, şi-ar fi însuşit şi folosit în interes personal suma de 23,5 milioane de lei, din conturile fondului privat de pensii.

Acţiunea beneficiază de sprijinul mai multor subunităţii de poliţie din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului, precum şi din partea inspectoratelor de poliţie ale judeţelor Ilfov, Teleorman, Constanţa, Tulcea, Olt, Prahova, Dâmboviţa, Sibiu, Braşov, Vâlcea, Vrancea, Argeş şi Gorj.

- Publicitate -
Ștefan Vlăsceanu
Ștefan Vlăsceanuhttps://www.observatorulph.ro/
Ștefan Vlăsceanu a fost interesat de presa scrisă încă din perioada liceului, când a intrat pentru prima dată pe ușa redacției ziarului Monitorul de Prahova. Este cel mai tânăr jurnalist din echipa Observatorul Prahovean, în prezent fiind redactor șef. Publică și documentează lunar zeci de articole și subiecte din domenii precum eveniment, social și investigații. În paralel administrează ziarul Observatorul de Brașov. Este absolventul facultății de Sociologie și Comunicare din Brașov, promoția 2013 și câștigător al Galei Tineretului Prahovean 2023 – cel mai activ tânăr jurnalist prahovean.
RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Roman satul de voi pe Mesajul viral al SRI de Crăciun
Florin Oprea pe RECOMAND Service Auto Serus
Iubitor de cultura pe Au murit cavalerii aceia tăcuți…
Nicolescu pe De meam urbe…
Nicolescu pe De meam urbe…
Cristina Cojocaru pe Unlock stand up
Irina pe Unlock stand up
Cristina Cojocaru pe Omul care se ruga să fie rău…
Un nemultumit care nu e de acord cu examenul psihologic cu spaga pe Sondaj observatorulph.ro: Din ce motive credeți că se produc frecvent accidente rutiere grave?
Gabriel(colaborator uber de 6 ani) pe Uber este acum în Ploiești – de ce să te bucuri?
Chiar nu mai gândiţi ? pe Cum ar fi, dacă…?
veorica docila pe Cum ar fi, dacă…?
Marian G. ( angajat al sistemului anti grindina) pe Cât de adevărat este mitul că rachetele antigrindină alungă ploaia?