joi, ianuarie 22, 2026
AcasăAdministrațieCSM Ploiești salvat, pentru încă o dată, de datorii! Primarul Volosevici va...

CSM Ploiești salvat, pentru încă o dată, de datorii! Primarul Volosevici va propune un plan de redresare până la finele anului 2020 – VIDEO

Noua administrație ploieșteană a reușit, cu doar o lună înainte de finalul anului, să acopere parte din datoriile înregistrate de municipalitate de la începutul anului, inclusiv la Clubul Sportiv Municipal Ploiești, unde exista riscul, la propriu, să se stingă lumina pentru neplata facturilor la utilități. Subiectul a trezit, însă, numeroase discuții aprinse în Consiliul Local, pe motiv că subvențiile de la bugetul local Ploiești nu au fost bine gestionate în mandatul trecut.

- Publicitate -

Rectificarea bugetară propusă, joi, la Ploiești va reechilibra, cel puțin până în luna decembrie, bugetul Ploieștiului, în condițiile în care noua conducere a Primăriei Ploiești a constatat, la scurt timp după preluarea mandatului, datorii de 50 de milioane de lei.

Ca soluție pentru moment, municipalitatea a propus o rectificare bugetară prin care sumele identificate necheltuite până la această dată să fie direcționate pentru plata datoriilor la anumite servicii publice.

Pe lista instituțiilor care s-au bucurat de o rectificare pozitivă a fost Clubul Sportiv Municipal Ploiești, unde datoriile acumulate erau foarte mari, nu doar la utilități, ci și la antrenori și sportivi, motiv pentru care s-a propus rectificarea bugetului prin alocarea a peste 1,2 milioane de lei.

- Publicitate -

Subiectul legat de CSM Ploiești a trezit o serie de discuții controversate, având în vedere informațiile legate de modul haotic de cheltuire a banilor de la Clubul Sportiv Municipal de-a lungul anilor.

Proiectul de rectificare de buget de la CSM Ploiești a fost aprobat într-un final, fără votul însă al consilierilor USR, care au precizat că nu pot vota un astfel de proiect fără un plan de restructurare și optimizare a activității.

„Cred însă că trebuie să găsim soluția să plătim utilitățile și să nu închidem bazele sportive”, a susținut primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, care a anunțat că va prezenta, la viitoarea ședință ordinară din luna decembrie, un plan de redresare, având în vedere situația înregistrată de mai mulți ani la Clubul Sportiv Municipal.

- Publicitate -

„Clar va exista o evaluare serioasă a tot ce înseamnă management”, a susținut Volosevici, acesta prezentând o serie de probleme depistate la Club.

Roxana Tănase
Roxana Tănasehttps://www.observatorulph.ro/
Roxana Tănase lucrează în presă din 1999. A fost reporter la Telegraful de Prahova și la postul local de televiziune Alpha TV din Ploiești, iar din 2012 a ales să facă parte din echipa Observatorulph.ro. Roxana se numără printre jurnaliștii cu cea mai mare experiență din presa locală și acoperă în special domenii precum administrație și politică.
RELATED ARTICLES

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Most Popular

Recent Comments

Roman satul de voi pe Mesajul viral al SRI de Crăciun
Florin Oprea pe RECOMAND Service Auto Serus
Iubitor de cultura pe Au murit cavalerii aceia tăcuți…
Nicolescu pe De meam urbe…
Nicolescu pe De meam urbe…
Cristina Cojocaru pe Unlock stand up
Irina pe Unlock stand up
Cristina Cojocaru pe Omul care se ruga să fie rău…
Un nemultumit care nu e de acord cu examenul psihologic cu spaga pe Sondaj observatorulph.ro: Din ce motive credeți că se produc frecvent accidente rutiere grave?
Gabriel(colaborator uber de 6 ani) pe Uber este acum în Ploiești – de ce să te bucuri?
Chiar nu mai gândiţi ? pe Cum ar fi, dacă…?
veorica docila pe Cum ar fi, dacă…?
Marian G. ( angajat al sistemului anti grindina) pe Cât de adevărat este mitul că rachetele antigrindină alungă ploaia?