joi, ianuarie 22, 2026
AcasăEvenimentTânăr prins de poliție gonind pe DN1 la Potigrafu cu girofaruri false

Tânăr prins de poliție gonind pe DN1 la Potigrafu cu girofaruri false

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova au desfășurat, ieri, două acțiuni cu efective mărite, pentru verificarea respectării măsurilor impuse în perioada stării de urgență.

- Publicitate -

”S-a urmărit, atât respectarea prevederilor Ordonanțelor Militare privind măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19, cât și a prevederilor O.U.G. 195/2002R privind circulația pe drumurile publice.

În cadrul activităților executate au fost verificate 247 de autovehicule, în mai multe filtre rutiere dispuse pe raza municipiului Ploiești și pe DN 1 (Puchenii Mari și intrare în localitatea Breaza), fiind aplicate 34 de sancțiuni contravenționale,  în valoare totală de peste 29.500 de lei.

Dintre acestea, 13 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare și 21 pentru abateri la O.U.G. 195/2002R. De asemenea, a fost reținut un permis de conducere și a fost confiscat 1 sistem de avertizare luminoasă montat/utilizat ilegal.”

- Publicitate -

Un tânăr în vârstă de 26 ani a fost observat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe DN1, pe raza localității Potigrafu, având montate mijloace speciale de avertizare sonore și luminoase de culoare albastru și roșu, fără a avea acest drept.

Acesta a fost sancționat contravențional cu 9 puncte – amendă (1305 lei) conform prevederilor O.U.G. 195/2002 R., iar mijloacele speciale de avertizare au fost ridicate în vederea confiscării.

Totodată, atât conducătorul auto cât și pasagerul dreapta față, respectiv un alt tânăr, de 27 ani, au fost sancționați contravențional pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3 /2020.

- Publicitate -

În același context au acționat și polițiști din cadrul Poliției orașului Plopeni, în sistem integrat, alături de polițiști locali și lucrători silvici, pe raza orașului și a comunelor arondate. Activitățile desfășurate au vizat și prevenirea și combaterea delictelor silvice.

Astfel, au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, dintre care 9 pentru nerespectarea măsurilor impuse prin ordonanțele militare, 2 pentru abateri la regimul rutier, 1 la legea nr. 61/91 și 8 pentru încălcări ale prevederilor legale în domeniul silvic. Valoarea amenzilor depășește 29.000 de lei. Cu această ocazie a fost confiscată și cantitatea de 1,450 mc material lemnos.

În continuare, dispozitivele de ordine publică sunt prezente în stradă, astfel de acțiuni fiind executate zilnic, atât în scopul prevenirii răspândirii infecției cu virusul COVID-19, cât și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

- Publicitate -

Respectați restricțiile impuse prin Ordonanțele Militare!

Sursa: IJP Prahova

RELATED ARTICLES

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Most Popular

Recent Comments

Roman satul de voi pe Mesajul viral al SRI de Crăciun
Florin Oprea pe RECOMAND Service Auto Serus
Iubitor de cultura pe Au murit cavalerii aceia tăcuți…
Nicolescu pe De meam urbe…
Nicolescu pe De meam urbe…
Cristina Cojocaru pe Unlock stand up
Irina pe Unlock stand up
Cristina Cojocaru pe Omul care se ruga să fie rău…
Un nemultumit care nu e de acord cu examenul psihologic cu spaga pe Sondaj observatorulph.ro: Din ce motive credeți că se produc frecvent accidente rutiere grave?
Gabriel(colaborator uber de 6 ani) pe Uber este acum în Ploiești – de ce să te bucuri?
Chiar nu mai gândiţi ? pe Cum ar fi, dacă…?
veorica docila pe Cum ar fi, dacă…?
Marian G. ( angajat al sistemului anti grindina) pe Cât de adevărat este mitul că rachetele antigrindină alungă ploaia?