sâmbătă, ianuarie 31, 2026
AcasăMiliția ConsumatoruluiKaufland își păcălește clienții la raft - FOTO VIDEO

Kaufland își păcălește clienții la raft – FOTO VIDEO

teapa kauflandLanțul de hypermarketuri Kaufland din Ploiești intră, din nou, în atenția opiniei publice ploieștene. Un cititor al observatorulph.ro ne-a transmis pe adresa redacției mai multe fotografii și o filmare făcute joia trecută în incinta Kaufland-ului din zona de vest a Ploieștiului.

- Publicitate -

”Am luat de la raft o găleată roșie al cărei preț era de 8,99 lei. Când am ajuns la casă, am constatat cu stupoare că găleata făcea, de fapt, 13,99 lei. I-am explicat casierei că nu e posibil așa ceva. Cu o figură grețoasă, mi-a spus să aștept puțin până cheamă pe cineva de la raionul respectiv. A venit o doamna, i-am explicat că eu am luat o găleată de 8,99 de lei, nu de 13,99 și mi-a zis că nu e adevărat, după care m-a rugat să o urmez. La raft, mi-a zis că am luat din alt sotiment de găleți. I-am arătat de unde am luat găleata (încă mai era stiva din care am luat acolo) și a început să-mi explice că, vezi doamne, eu sunt de vină, fiindcă ”tu nu vezi, domnule, că astea sunt găleți ovale roșii, adică astea la 13,99 lei?! Alea de 8,99 era rotunde”. Asta deși pe etichetele celor două sortimete scria doar GĂLEATĂ ROȘIE. După aceea, a încercat să-mi explice că, de fapt, gălețile la 8,99 lei nu mai sunt pe stoc și de vină sunt tot clienții, care au mutat stiva de găleți dintr-un loc în altul. Nu mi se pare normală o asemenea atitudine și bătaie de joc. Când am întrebat-o de ce nu a luat prețul produsului, dacă acesta nu mai există, sau măcar să pună o etichetă cu stoc epuizat, femeia mi-a răspuns că nu are voie fiindcă așa e politica firmei. Dacă într-adevăr asta e politica hypermarketului Kaufland, mie mi se pare că e făcută în așa fel încât clienții să fie țepuiți. Bătaie de joc!!!”, susține ploieșteanul. Observatorulph.ro a sesizat Oficiul pentru Protecția Cosumatorului Prahova, ai căror reprezentați au dat asigurări că vor demara o anchetă.

teapa kaufland

teapa kaufland

teapa kaufland

 

RELATED ARTICLES

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Most Popular

Recent Comments

Roman satul de voi pe Mesajul viral al SRI de Crăciun
Florin Oprea pe RECOMAND Service Auto Serus
Iubitor de cultura pe Au murit cavalerii aceia tăcuți…
Nicolescu pe De meam urbe…
Nicolescu pe De meam urbe…
Cristina Cojocaru pe Unlock stand up
Irina pe Unlock stand up
Cristina Cojocaru pe Omul care se ruga să fie rău…
Un nemultumit care nu e de acord cu examenul psihologic cu spaga pe Sondaj observatorulph.ro: Din ce motive credeți că se produc frecvent accidente rutiere grave?
Gabriel(colaborator uber de 6 ani) pe Uber este acum în Ploiești – de ce să te bucuri?
Chiar nu mai gândiţi ? pe Cum ar fi, dacă…?
veorica docila pe Cum ar fi, dacă…?
Marian G. ( angajat al sistemului anti grindina) pe Cât de adevărat este mitul că rachetele antigrindină alungă ploaia?