duminică, februarie 1, 2026
AcasăAdministrațieOamenii lui Bădescu: tăinutori, complici, oportunişti

Oamenii lui Bădescu: tăinutori, complici, oportunişti

În 2012 plecam îngreţoşat de la una dintre puţinele şedinţe ale Consiliului Local Ploieşti la care am asistat în acest mandat. Nu-mi venea să cred cum TOŢI consilierii locali dădeau din cozi şi salivau să se lipească de notorietatea pozitivă printre suporteri a proiectului de hotărâre privind premierea Petrolului domnilor Capră cu suma de 3.000.000 de euro.

În 2012 plecam îngreţoşat de la una dintre puţinele şedinţe ale Consiliului Local Ploieşti la care am asistat în acest mandat. Nu-mi venea să cred cum TOŢI consilierii locali dădeau din cozi şi salivau să se lipească de notorietatea pozitivă printre suporteri a proiectului de hotărâre privind premierea Petrolului domnilor Capră cu suma de 3.000.000 de euro.

- Publicitate -

Citește și: Consiliul Local Ploieşti, parte civilă în dosarul DNA privind Petrolul
N-o să dau nume pentru că îmi place să-i expun în bloc. Pur şi simplu, rămăsesem mască să văd cum se înghesuiau toţi cu propuneri care mai de care mai… indecente. “Suporterii merită mai mult, să le dăm 5.000.000 de euro!”, “ba nu, 7.000.000 de euro că au adus atâta bucurie ploieştenilor”, “eu susţin alocarea a 10.000.000 de euro, pentru că au adus faimă oraşului” – cam ăsta a fost spiritul şedinţei care a produs enormitatea finanţării unei echipe 100% private din bani 100% publici. Ştiţi care e ironia? Iulian Bădescu, primarul, a fost cel care le-a temperat entuziasmul şi a propus alocarea a “doar” 3.000.000 de euro, pe motiv că nu prea sunt bani la buget.
Astăzi, din câte înţeleg, a fost un entuziasm similar dar în sens invers, dacă îmi permiteţi să zic aşa. Situaţia este cu atât mai depravată cu cât, în cele ce urmează sunt forţat de realitatea cinică (reprezentanţii PNL părăsiseră sala) să vorbesc doar despre cei 15 foşti colegi de partid şi alianţă (PSD, UNPR, PLR, PC) ai fostului primar Bădescu. Cei care, timp de trei ani, au fost stâlpii, Coloana a V-a a acestuia în consiliu. Aşadar, ieri DNA a solicitat primăriei Ploieşti să comunice dacă se constituie parte civilă în dosarul care vizează finanţarea asociaţiei Lupii Galbeni. Azi, consilierii PSD, UNPR, PLR, PC au votat ca Primăria să se constituie parte civilă. Nu înţeleg care este sensul acestei hotărâri, adică ce heleş-beleş are Primăria cu Consiliul Local în această speţă, dar despre asta sigur vom mai discuta.

Citește și: Documentul DNA, care i-a speriat pe consilierii ploieşteni
Ca să vă daţi seama de profunzimea jegului uman şi moral care stă în spatele votului de azi, vă repet că cei care au votat sunt fix cei 15 cărora Bădescu le-a împărţit în cei trei ani de mandat sinecuri, afaceri, spaţiile comerciale premium ale Primăriei. Ei erau, fără niciun fel de exagerare, profitorii, camarila fostului primar aflat acum în arest. Oamenii lui Bădescu, într-un limbaj comun. Unii au făcut averi consistente în aceşti trei ani. Mai mult, în 2012, sunt sigur că ei erau garanţia pe care se baza Bădescu în negocierile asupra comisionului cu Capră şi Walter. Adică, mă gândesc, dacă n-ar fi fost complet sigur pe votul lor, n-ar fi antamat tipul ăla de discuţii descris de procurorii DNA dintr-un simplu motiv: nu avea certitudinea că proiectul va trece.
Înţeleg ce i-a determinat să încerce să se spele pe mâini de Bădescu şi, într-un mod absolut greţos, să-şi anuleze prin votul de azi, efectele votului din 2012. Teama de DNA şi de bulău, fie el pentru doar 24 de ore ori 30 de zile, este categoric mai motivantă decât spaima de câteva flegme şi trei voturi minus de la galeria Petrolului. Cred, totuşi, că ar fi nedrept să scape aşa uşor de golănia la care au fost părtaşi.
Ca necunoscător în ale dreptului, vă propun la dreapta judecată următoarea problemă de logică:
– în 2012 toţi consilierii locali prezenţi la şedinţă votau, în unanimitate, acordarea unei prime de 3.000.000 euro din bugetul oraşului către Asociaţia privată a fraţilor Capră,
– în 2015, 15 consilieri locali care reprezentau şi reprezintă majoritatea în consiliu votează ca primăria să facă demersurile pentru recuperarea banilor care au fost viraţi către Asociaţia Privată a domnilor Capră.
În acest context, logic, etic, moral şi nu juridic, se pot deduce următoarele?
1. Toţi consilierii locali ploieşteni care au votat cele două hotărâri sunt în situaţia de a răspunde în solidar cu fostul primar Bădescu pentru recuperarea prejudiciului. De ce? Pentru că, dacă ei n-ar fi votat hotărârea din 2012, nu ar fi existat prejudiciul.
2. Toţi consilierii locali ploieşteni care au votat cele două hotărâri sunt complici cu fostul primar Iulian Bădescu. De ce? Pentru că înainte de votul hotărârii din 2012, cât şi ulterior acestuia, au luat cunoştinţă din aceleaşi surse ca şi fostul primar aflat acum în arest – memorii ale funcţionarilor, articole de presă – că hotărârea şi modul în care se face alocarea banilor au la bază argumente economice şi juridice dubioase, suspecte de a fi ilegale. Având acces la aceste informaţii, niciunul dintre ei, timp de doi ani, nu a ridicat această problemă în şedinţele consiliului sau, oficial, primarului ori primăriei.
3. Toţi consilierii locali ploieşteni care au votat cele două hotărâri sunt tăinuitori. De ce? Pentru că nu şi-au informat partidele, electoratul sau DNA-ul asupra semnalelor privind suspiciunile de fraudă în chestiunea finanţării Asociaţiei fraţilor Capră, aşa cum îi obligă legea, dealtfel.
4. Toţi consilierii locali ploieşteni care au votat cele două hotărâri sunt nişte lepre oportuniste. De ce? Pentru că trei ani au stat preş profitabil sub papucul lui Bădescu, întrecându-se în competiţia de pupat în dos, lins ghetele şi făcut temenele pe sub uşi. Şi gândiţi-vă că făceau asta în timp ce Bădescu îşi negocia cu Capră şi Walter de la 20% la 10% (conform DNA) comisioanele din sumele pe care lupii lor galbeni urmau să le halească din banii ploieștenilor, consecinţă a plăţilor generate de majoritatea pe care  cei 15 i-o ofereau lui Bădescu în consiliu.

Mihai Nicolae
Mihai Nicolae
Mihai Nicolae lucrează în presa scrisă locală din anul 1993. A lucrat în redacțiile ziarelor Ploieștii, Telegraful de Prahova, Muntenia Telegraf. În 2002 a fondat publicația săptămânală Viața Prahovei, ulterior a preluat editarea ziarului Monitorul de Prahova, iar în 2007, alături de Marius Nica și Mirela Mihai, este cofondator al ziarului Observatorul Prahovean. Din anul 2011 a ieșit din activitatea editorială curentă a ziarului, rămânând unul dintre principalii colaboratori ai redacției.
RELATED ARTICLES

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Most Popular

Recent Comments

Roman satul de voi pe Mesajul viral al SRI de Crăciun
Florin Oprea pe RECOMAND Service Auto Serus
Iubitor de cultura pe Au murit cavalerii aceia tăcuți…
Nicolescu pe De meam urbe…
Nicolescu pe De meam urbe…
Cristina Cojocaru pe Unlock stand up
Irina pe Unlock stand up
Cristina Cojocaru pe Omul care se ruga să fie rău…
Un nemultumit care nu e de acord cu examenul psihologic cu spaga pe Sondaj observatorulph.ro: Din ce motive credeți că se produc frecvent accidente rutiere grave?
Gabriel(colaborator uber de 6 ani) pe Uber este acum în Ploiești – de ce să te bucuri?
Chiar nu mai gândiţi ? pe Cum ar fi, dacă…?
veorica docila pe Cum ar fi, dacă…?
Marian G. ( angajat al sistemului anti grindina) pe Cât de adevărat este mitul că rachetele antigrindină alungă ploaia?